Corul „Sfântul Ioan Rusul” cântă pentru „Cutia cu papucei”
Vineri seara, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, membrii Corului bărbătesc „Sfântul Ioan Rusul” al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Galata din Iași organizează un concert caritabil și lansează un album cu colinde. Toate fondurile adunate cu acest prilej vor fi direcționate către campania „Cutia cu papucei pentru Ei”.
Ieșenii iubitori de colinde sunt așteptați în ziua Sfântului Nicolae, pe 6 decembrie 2019, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului și Sfânta Teodora de la Sihla” din cartierul ieșean Galata, la concertul de colinde al Corului „Sfântul Ioan Rusul”. De asemenea, în cadrul evenimentului de vineri va fi lansat și CD-ul cu colinde de Crăciun al corului parohial.
„Deşi provenim din medii academice total diferite, precum IT, medicină, poliție, zootehnie, actorie sau sport, cu toții împărtăşim valori comune, astfel încât întrunirea a luat naştere din dragoste pentru cânt, tradiţie şi divinitate. Cei care au sădit rod bun la baza existenţei noastre au fost preoţii slujitori de la biserica în care ne-am format și am crescut: părintele paroh Mircea Stoleriu şi părintele profesor Adrian Dinu. Aceștia au fost tot timpul cu sufletul deschis faţă de orice nevoie a noastră și au fost dispuşi să ne călăuzească fiecare pas, arătându-ne calea pe care trebuie să mergem. În ceea ce privește colaborarea cu membrii Colegiului «Sfântul Nicolae», aceasta a pornit din dorința vie de implicare în cadrul acțiunilor caritabile inițiate de aceștia, ce au un impact deosebit în comunitatea ieșeană. Prin urmare, a luat naștere un prim parteneriat între corul nostru și colegiu, prin intermediul proiectului intitulat «Cutia cu papucei pentru Ei», ce se desfășoară an de an în această perioadă încă din 2016. Activitatea caritabilă vizează în mod special copiii din mediul rural, care au posibilitatea să primească o pereche de ghetuţe în sezonul rece. Sprijinul oferit celor care sunt mai puțin norocoși, oricât ar fi de mic, reprezintă o bucurie imensă și un ajutor apreciat din toată inima. Cristian Butnăraşu, coordonatorul departamentului de voluntariat al Colegiului «Sfântului Nicolae», mi-a spus că ultima oară a întâlnit atât copilași încălţaţi cu perechea de ghetuțe dăruită în anii precedenţi ai campaniei umanitare, cât și cazuri în care frații mai mici aşteptau să vină cei mari de la şcoală, pentru a împărți singura pereche de ghetuțe pe care o aveau. O realitate de necrezut, cruntă, dar prezentă în societatea contemporană”, ne-a declarat Mădălin-Emanuel Păsărin, fondator al Corului „Sfântul Ioan Rusul”.
Cu această ocazie, toate sumele obținute din vânzarea albumelor vor fi donate către activitatea social-filantropică desfășurată de Colegiul „Sfântul Nicolae” – „Cutia cu papucei pentru Ei”. Pentru mai multe informații cu privire la această campanie puteți accesa pagina de facebook Cutia cu papucei pentru Ei.