Credincioşii brăileni s-au împărtăşit din apa sfinţită izvorâtă din izvorul aflat sub Sfântul Altar al Bisericii „Buna Vestire“
Vineri, 25 aprilie 2014, mii de credincioşi brăileni, dar şi din ţară şi străinătate, au participat la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii în biserica cu hramul Buna Vestire din municipiul Brăila.
Cu acest prilej, pelerinii s-au împărtăşit din apa sfinţită izvorâtă din izvorul aflat sub Sfântul Altar, care se deschide o dată pe an, la acest mare praznic închinat Maicii Domnului din Săptămâna Luminată.
Rânduiala de binecuvântare a apelor izvorului de sub altarul bisericii a fost săvârşită, ca în fiecare an, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, după care credincioşii prezenţi au fost stropiţi cu agheasmă şi au primit arhierească binecuvântare.
Programul liturgic al zilei a continuat prin oficierea de către Chiriarhului locului a slujbei Sfintei Liturghii la altarul principal al bisericii şi prin cuvântul de învăţătură adresat clerului şi credincioşilor participanţi la acest important eveniment al urbei brăilene.
Pentru pelerinii sosiţi din toată ţara şi de peste hotare pentru a lua apa sfinţită, Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat, prin Protoieria Brăila, toate cele necesare în vederea adăpostirii pe timpul nopţii sau în caz de vreme nefavorabilă, precum şi pentru servirea unei mese calde. Parohia „Buna Vestire“ a pregătit alimente tradiţionale cu specific pascal, ouă roşii, cozonaci, sarmăluţe, vin şi ceai cald pentru pelerinii veniţi din alte localităţi.
Programul misionar şi social filantropic dedicat acestei zile a continuat cu vizitarea bolnavilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, care au fost binecuvântaţi şi stropiţi cu agheasmă, oferindu-li-se şi iconiţe cu Învierea Domnului.
Vizitarea bolnavilor este o activitate de acum îndătinată pentru acest moment de înălţare duhovnicească, iniţiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop dr. Casian, fiind o expresie vie a dragostei şi preţuirii pe care Biserica o manifestă, prin slujitorii săi, pentru cei aflaţi în suferinţă.
Într-un cucernic murmur de rugă, comunitatea credincioşilor din urbea Brăilei au primit binecuvântarea lui Dumnezeu la acest moment înălţător în care redescoperim valoarea spirituală a pelerinajului care a adăugat anul acesta încă o pagină de istorie duhovnicească pe care o construim astăzi, ca şi contemporani, în încercarea de a adăuga obolul nostru la strădaniile marilor noştri înaintaşi.
La 1863, în timpul lucrărilor de punere a temeliei bisericii, unul dintre ctitori a avut un vis, ce a avut ca rezultat descoperirea unui izvor natural, cu proprietăţi vindecătoare de ziua Izvorului Tămăduirii. A fost considerat ca semn divin, izvorul închizându-se într-o fântână, iar deasupra construindu-se Sfântul Altar. Izvorul se gaseşte la o adâncime de 15 metri şi este vindecător doar de ziua Izvorului Tămăduirii, când agheasma ţâşneşte şi suprafaţa apei fântânii ajunge la doi metri. Numai în această zi preoţii deschid fîntâna şi mulţi bolnavi vin din toată ţara să primească agheasma având nădejdea şi credinţa că se vor vindeca. (Preot Mircea Ionuţ Băncilă, Sursa: www.edj.ro)