Credinţă şi misiune de secole la Doroteia
Credincioşii din localitatea Doroteia, judeţul Suceava, participă la sfintele slujbe în duminică şi sărbători într-o frumoasă biserică închinată Înălţării Domnului. De-a lungul vremii, mai mulţi slujitori vrednici ai Sfântului Altar au avut o contribuţie importantă în misiunea încredinţată. Activitatea pastorală şi misionară este frumos îmbinată cu cea filantropică, socială şi educativă.
Biserica „Înălţarea Domnului” din Parohia Doroteia, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, este construită din lemn cioplit, pe temelie de piatră. Ea a fost înălţată de credincioşii din comuna Doroteia-Plutoniţa, între anii 1872-1875. Stilul de construcţie este cel moldovenesc, cu plan în formă de cruce, cu trei turnuri, interiorul fiind împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor. Lângă biserică s-a înfiinţat un cimitir în care îşi dorm somnul de veci moşii şi strămoşii dar şi eroii necunoscuţi adunaţi de pe frontul din sat. La 6 octombrie 1884, s-a luat hotărârea deschiderii unei şcoli la Doroteia, ea fiind înfiinţată la 3 decembrie 1887, funcţionând într-o casă particulară până în anul 1903, când înţeleptul primar Ilie Brădăţan, cu sprijinul prefectului de Câmpulung, a zidit aproape de biserică o clădire în care funcţionează şi astăzi şcoala din Doroteia. Pentru o perioadă de timp, biserica şi şcoala de la Doroteia, respectiv primăria şi căminul cultural la Plutoniţa, au constituit două centre importante pentru sat. După actul de sfinţire a bisericii, ea a fost târnosită pe data de 17/29 noiembrie 1881 de Mitropolitul Bucovinei, Silvestru Moraru. Din anul 1810, până în anul 1852, a aparţinut de Parohia Stulpicani, iar în anul 1921, satul Doroteia-Plotoniţa a devenit parohie. “După lucrările făcute de preoţii Petru Cârciu şi Petru Argatu, în anul 1992, locaşul a fost resfinţit de Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. În ziua de 14 septembrie 1997, în Plutoniţa s-a pus piatra de temelie pentru construirea unui schit pe terenul donat de Gavril şi Vasile Rusu cu fraţii lor: Victor, Viorel, Mihai, Felicia şi Veronica, Gheorghe Gemănar şi Constantin Balan”, a spus părintele Mihai Dănuţ Gemănar, slujitor în Parohia Doroteia. Praznicul împărătesc Înălţarea Domnului este prilej de mare sărbătoare pentru comunitatea parohială din Doroteia, deoarece este şi hramul bisericii. “Cu această ocazie, fiii satului se întâlnesc la sfânta biserică, la slujba săvârşită pentru pomenirea celor 43 de eroi căzuţi pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea ţării acesteia şi a dreptei credinţe. Numele lor stau scrise pe monumentul realizat de Primăria Frasin, prin grija primarului Marinel Balan şi a consilierilor locali, care, într-o atmosferă solemnă, depun coroane de flori cu această ocazie. La această sărbătoare participă cu un frumos program artistic şi elevii şcolii noastre îndrumaţi de profesorii lor”, a amintit părintele Mihai Dănuţ Gemănar.
Slujitorii bisericii din Doroteia
Un recensământ din anul 1774, menţionează la Doroteia pe popa Mircăş, iar un alt document din 1775 aminteşte că în Doroteia exista un preot la 17 familii. Cel dintâi administrator parohial a fost Ioan Spânul Coşneanul, care a locuit la Bucşoaia. La biserica din Doroteia există o valoroasă evanghelie donată în timpul păstoririi sale. În anii ce au urmat, credincioşii au fost păstoriţi de preotul Adrian Boca, de preotul Dimitrie Frâncu, de preotul Visarion Hrişcă, de părintele Constantin Cucu, de părintele Petru Cârciu, (paroh între 1981-1991), în prezent preot slujitor la Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Gura Humorului, de părintele Petru Argatu (1991-1998), în prezent slujitor la Catedrala “Naşterea Domnului” din Suceava. Din 1998 până în prezent, parohul de la Doroteia este preotul Ioan Gafiţa.
Parohia Doroteia, astăzi
Parohia “Înălţarea Domnului” numără 1857 de suflete adunate în 575 de familii. La fel ca şi alte localităţi din ţară, mulţi dintre credincioşii parohiei muncesc în străinătate. “Am încercat să ţinem o strânsă legătură cu o parte dintre ei, cu familiile lor şi mai ales cu copiii de vârstă şcolară rămaşi în grija bunicilor. Ne bucurăm când auzim de la ei că acolo, departe de casă, după ce şi-au găsit un loc de muncă, caută şi o biserică. Avem în străinătate tineri care, îndemnaţi de preoţii de acolo, organizează colecte, coruri religioase, muncă voluntară şi alte fapte vrednice de laudă. De multe ori, aceşti tineri ne solicită să-i spovedim, să-i împărtăşim înainte de a pleca din ţară, să le citim rugăciuni de călătorie şi să ne rugăm pentru dânşii”, a amintit părintele Mihai Dănuţ Gemănar. Parohia Doroteia are o strânsă şi rodnică legătură cu şcoala cu care a încheiat parteneriate de colaborare. “Am desfăşurat împreună proiecte împotriva abandonului şcolar şi ducem o luptă sistematică împotriva violenţei în şcoală. Săvârşim rugăciunea de binecuvântare a anului şcolar, spovedania copiilor la început de an şcolar şi alte activităţi spre slava Bisericii şi a lui Dumnezeu. Încercăm să ţinem legătura cu o parte dintre tinerii plecaţi la studii şi care vor ajunge medici creştini, profesori adevăraţi, sportivi renumiţi, cadre militare cu frică de Dumnezeu, care toţi vor face peste ani cinste familiei, şcolii şi parohiei noastre”, a spus slujitorul bisericii din Doroteia.
“Solidari cu oamenii aflaţi în suferinţă”
Pe tărâm material, în ultimul timp s-au făcut lucrări importante de modernizare şi înfrumuseţare a bisericii din donaţiile benevole ale credincioşilor, cu ajutorul primăriei, dar şi cu sprijinul domnului Dan Rusu Pintilie, administrator la firma Eurostrade Company şi a colaboratorilor săi. “Amintim câteva realizări din ultima perioadă: construcţia clopotniţei, acoperişul bisericii, încălzire centrală, aer condiţionat, extindere casă praznicală şi altele. Altă misiune a bisericii noastre, ziditoare de suflet, este filantropia. Despre credincioşii parohiei noastre putem spune ca sunt oameni milostivi şi de ajutor, solidari cu oamenii aflaţi în suferinţă. Aş vrea în acest sens să amintesc de reconstrucţia unei case distruse într-un incendiu, care a fost refăcută din temelii într-un timp foarte scurt, realizarea unei colecte pentru credincioşii din oraşul Paşcani, când strada Abator a fost distrusă de inundaţii. De altfel, de multe ori s-au făcut colecte pentru alte parohii şi mănăstiri cu nevoi speciale”, a conchis părintele Mihai Dănuţ Gemănar.