Creștinii irakieni au fugit din calea persecutării ISIS ca să ajungă în spatele gratiilor din SUA
Fugind din calea prigoanei militanților Statului Islamic în Irak, un grup de creștini irakieni au reușit să ajungă în SUA, crezând că li se va îngădui să stea în calitate de refugiați și că vor găsi în sfârșit siguranță și libertate.
Fugind din calea prigoanei militanților Statului Islamic în Irak, un grup de creștini irakieni au reușit să ajungă în SUA, crezând că li se va îngădui să stea în calitate de refugiați și că vor găsi în sfârșit siguranță și libertate. Se pare că optimismul lor nu era întemeiat pe o bază solidă.
De la sosirea lor în San Diego, California, după ce au aterizat în Mexic, cei 27 de creștini irakieni au fost duși la închisoare, acuzați că au pătruns ilegal în SUA. Pentru a face o comparație, aproape 300 000 de imigranți din țările musulmane au fost primiți în SUA anul trecut.
Tocmai acest lucru l-a determinat pe Mark Arabo, purtătorul de cuvânt pentru Minority Humanity Foundation să facă următoarea remarcă „Este limpede că granițele noastre sunt deschise pentru toată lumea, cu excepția creștinilor”.
O grupare umanitară cere acum eliberarea celor 27 de creștini irakieni aflați într-un centru de detenție din San Diego. Deținuții, cunoscuți drept caldeeni, sunt acum ținuți în centrul de detenție Otay. Aceștia au zăcut în închisoare timp de mai multe luni, la ordinele Serviciilor de Imigrare și Naturalizare (INS) SUA.
Arabo a declarat că gruparea va continua să facă presiuni pentru eliberarea caldeenilor. „Vom protesta. Ne vom ruga ca administrația și oficialii să își deschidă inimile și mințile către victimele genocidului. Nu ne vom opri și le vom cere socoteală”, a declarat acesta, potrivit CBN News.
Caldeeanul Aamer Moshi a lucrat ca interpret pentru armata SUA în războiul din Irak. Moshi locuiește în San Diego și speră că vărul său Ziad Matty i se va alătura. Matty se află sub arest iar cazul său va fi audiat săptămâna aceasta.
„Ziad nu va face nici un rău acestei țări și nu va fi un pericol. Lăsați-l să meargă la familia sa. Nu cerem prea mult. Este tânăr, poate munci, poate plăti taxe, poate fi fericit lângă familia sa, care îl va sponsoriza”, a declarat Moshi.
Caldeenii au declarat că ceea ce le-a făcut guvernul SUA este încă un semn că sistemul de imigrări SUA este deficitar. Moshi a declarat că retragerea timpurie a trupelor SUA din Irak se datorează în mare parte puterii tot mai mari dobândite de ISIS.
„Aceștia nu au terminat misiunea. Și noi acum nu putem obține actele pentru a locui în America? Unde ar trebui să ne ducem acum?”, a declarat Moshi. Acesta se întreabă „De când a devenit simbolul Americii o poartă de fier și nu Statuia Libertății?”
Acesta a citat din înscrisul ce apare gravat pe Statuia Libertății care spune: „Dați-mi bietele voastre dorințe din suflete mulțimilor pentru a le elibera”. Mohi a declarat că acest citat nu mai reflectă realitatea, așa cum indică situația refugiaților caldeeni.