Pentru ziua de 15 august, care pentru ortodocși înseamnă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, guvernul turc a autorizat oficierea unei Liturghii la Mănăstirea Sumela sau (după numele său grec) a Maicii Domnului de la Muntele Negru, într-un loc care reprezintă un simbol al credinței creștine din Răsărit, cu atât mai mult cu cât el le-a fost smuls acestora în mod violent.

Concesia fost întâmpinată cu surprindere de comunitatea ortodoxă, nu numai în Turcia, unde greco-bizantinii Patriarhiei de la Constantinopol au fost reduși la câteva mii, dar și în străinătate, în special în Grecia și Rusia.

Cu toate acestea, este încă o concesie limitată la doar câteva ore. Liturghia a fost permisă, spre a fi oficiată doar o singură dată, în afara mănăstirii, în fața ruinelor.
Mânăstirea Sumela, de fapt, după rezistența exercitata în fața furtunilor istoriei de 15 secole și rămasă în picioare chiar și în timpul dominației otomane, a fost golită și redusă la nivel de ruină în 1923, odată cu expulzarea grecilor ortodocși de către statul turc modern.

De atunci, a fost interzisă aici oficierea Sf.Liturghii. Mănăstirea, din care o mică parte a fost restaurată, a devenit o destinație pentru excursiile turistice din apropierea Trabzon, oraș lângă Marea Neagra, unde pe 5 februarie 2006, un tânar musulman avea să-l ucidă pe preotul catolic Andrea Santoro.

Pentru data de 19 august, guvernul turc a făcut o concesie similară și pentru armeni. Acesta a autorizat oficierea unei Liturghii în Biserica Sfintei Cruci din Akhtamar, pe o insulă din Lacul Van.

Această biserică, care a ajuns, de asemenea, o ruină, a fost renovată în 2007. Dar a fost instituită ca muzeu, și până acum Liturgia a fost interzisă acolo.

Când patriarhul armean a cerut permisiunea de a plasa o cruce în partea de sus a bisericii renovate, autoritățile turce au refuzat. Biserica a trebuit să rămână fără cruce, fără clopote, fără însemnele sfinte, fără preoți și fără credincioși. În schimb, la ceremonia de încheiere a renovării a fost prezentă figura proeminentă a lui Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul statului turc modern.

La Liturghiile din Sumela și Akhtamar, de pe 15 și 19 august, erau așteptați să participe câteva mii de credincioși, mulți dintre ei din străinătate: un număr neobișnuit pentru Turcia, un leagăn al creștinismului timpuriu propagat de Pavel, și timp de secole un teren de înflorire a creștinismului, dar unde azi Bisericile - sau rămășițele ce au mai rezistat din ele - nu au nici măcar o recunoaștere legală.

În plus, în data de 5 august două biserici datând din secolele al patrulea și al șaselea din satul Yemisli, regiunea Mardin din sud-estul Anatoliei, au fost redeschise pentru închinare. Clădirile au fost renovate de șaptezeci și două de familii din comunitatea ortodoxă siriacă, care numără aproximativ 5000 de credincioși în Turcia.

Concesiile făcute în luna august 2010 de către guvernul de la Ankara sunt interpretate ca o mutare pe tabla de șah ce vizează intrarea Turciei în Uniunea Europeană, imposibilă fără standardele minime referitoare la libertatea religioasă.

Dar acestea și alte astfel de deschideri continuă să fie însoțite de constrângeri masive și persistente. Unul dintre motivele pentru care autoritățile turce se opun libertății religioase este și teama că o creștere a lăcașurilor de cult ar scoate la iveală o mulțime de creștini care există în secret, înregistrați ca musulmani, considerați a trăi în această țară.