Creștinii nu vor fugi din zonele în care sunt prigoniți

Religia în lume

Creștinii nu vor fugi din zonele în care sunt prigoniți

Potrivit participanților la forumul internațional, creștinii din Orientul Mijlociu vor rămâne în țara lor, înfruntând pe teroriști.

În ciuda exodului în masă al creștinilor din Orientul Mijlociu, numeroși creștini vor rămâne în țara natală, sperând la un ajutor din partea Rusiei, potrivit reprezentantului mișcării tineretului Al-Marada din Liban, Shadi Dahla.

„Deși ne temem de acest monstru pe nume ISIS adus de SUA, ne considerăm urmașii Sfântului Gheorghe și ne vom lupta cu aceste forțe ale răului”, a declarat Dahla, miercuri, la cel de-al treilea Forum Creștin Internațional de la Soci [Rusia].

Acesta a făcut o comparație între Rusia și victoriile sale asupra lui Napoleon și Hitler, care au venit să îi cucerească țara, și care „i-a alungat înapoi”. „Și noi, creștinii din Orientul Mijlociu vom învinge invadatorii și așteptăm sprijin în această luptă”, a declarat libanezul.

Conducătorul Secției Internaționale a societății palestiniene imperial-ortodoxe, Oleg Fomin, a declarat la forum că „Arabii creștini nu sunt plante aduse în orient din exterior, ci ei sunt carne din carnea popoarelor care au trăit dintotdeauna aici”.

Reprezentantul Consiliului pentru Relații Interetnice înaintea președintelui rus, Aikaz Mikaelyan, a sugerat ținerea unor astfel de forumuri în zonele importante, cum ar fi Ucraina și Orientul Mijlociu pentru a le demonstra sprijinul umanitar al tinerilor creștini.

Forumul, la care au participat în mare parte tineri, a întâmpinat aproximativ 300 de delegați din Moscova, regiunea Rostov, Regiunea Krasnodar, Stavropolye, Osetia de Nord, Armenia, Georgia, Liban, Siria, Grecia și Cipru.

 

Traducere și adaptare:
Citește despre: