Părintele Vartolomeu s-a născut în comuna Vorniceni din Botoşani în anul 1921. A intrat în viaţa monahală în jurul anului 1950 la Mănăstirea Vorona, care pe atunci avea statutul de mănăstire de călugări. La Vorona în acea perioadă vieţuiau trei unchi după mamă ai părintelui Vartolomeu, arhim. Damaschin, protos. Veniamin şi ierom. Cosma Barbacaru. Arhimandritul Damaschin Barbacaru era stareţul aşezării monahale, el fiind, de altfel, şi ultimul stareţ al mănăstirii de călugări Vorona. Nu ştim cu exactitate data tunderi în monahism (probabil anii 1955-1956), când a primit şi numele de Vartolomeu. Slujirea pe care a avut-o în cadrul mănăstirii a fost cea de cojocar şi croitor. În anul 1959, prin decretul 410, monahul Vartolomeu împreună cu cei trei unchi ai săi au fost forţaţi de autorităţile comuniste să părăsească viaţa monahală. S-a retras în satul natal, unde, timp de câţiva ani, şi-a îngrijit părinţii. În acea perioadă, s-a îndeletnicit cu meseria de cojocar pe care a practicat-o şi înainte de a deveni monah.

Influenţat de viaţa pilduitoare şi blândeţea părintelui Paisie Olaru

După odiosul decret 410 din 1959, care a frânt multe destine, Mănăstirea Vorona a fost transformată în mănăstire de călugăriţe. Prin anii 1964-1965, întrucât vigilenţa autorităţilor faţă de mănăstiri a mai scăzut iar situaţia generală din ţară s-a schimbat puţin ca urmare a presiunilor politice internaţionale, mulţi dintre monahi au început să revină în mănăstiri. Astfel, şi monahul Vartolomeu împreună cu cei trei unchi ai săi au intrat în obştea Mănăstirii Sihăstria, care, la vremea respectivă, avea statutul de azil pentru călugării bătrâni. Influenţat de viaţa pilduitoare şi blândeţea părintelui Paisie Olaru, care se afla pe atunci la Schitul Sihla, monahul Vartolomeu merge la Sihla, unde, vreme de mai mulţi ani, se nevoieşte alături de harismaticul ieroschimonah Paisie. Prin anii 1977-1978, părintele Vartolomeu coboară de la Sihla în Lavra Sihăstriei, unde se îngrijeşte de unchii săi, înaintaţi în vârstă şi neputincioşi. Slujirea la Mănăstirea Sihăstria a avut-o la cojocărie şi croitorie, ascultare pe care o îndeplinise şi la Vorona înainte de decretul 410.

Ultimele minute din viaţa pământească a părintelui Vartolomeu

Părintele Vartolomeu era un monah în sensul adevărat al cuvântului. Deprinsese de la unchii săi, părinţii Damaschin, Veniamin şi Cosma, monahi cu o vieţuire aleasă, adevăratul sens al vieţuirii monahale. Era în primul rând un monah iubitor de biserică, un om de jertfă, atent să păzească şi să se încadreze în toată rânduiala mănăstirii. Timp de 27 de ani, cât am vieţuit alături de el în mănăstire, nu l-am văzut nici măcar o dată să plece din mănăstire sau să lipsească de la masa de obşte. Avea o râvnă şi o dragoste pentru rânduiala mănăstirii, anevoie de urmat şi chiar de imaginat în zilele noastre.

A trecut pragul veşniciei la vârsta de 95 de ani şi, până în ultima zi de viaţă, a fost prezent zilnic la masa de obşte alături de părinţii şi fraţii mai tineri. Cu o zi înainte de a pleca la Domnul, a pornit spre trapeză, dar nu a mai reuşit să ajungă, s-a simţit foarte slăbit şi l-a rugat pe fratele care-l sprijinea să-l conducă înapoi la chilie. Din acel moment nu a mai voit să guste nimic. Cu greu a acceptat să primească câteva înghiţituri de ceai. A fost liniştit şi conştient până în ultima clipă din viaţă. Cu un sfert de oră înainte de a-şi da duhul, a rugat pe cineva apropiat să-i pună centura monahală pe care şi-o scosese cu puţin timp înainte. A fost aşezat pe pat, apoi, după câteva minute, mâna pe care o avea sprijinită pe un scaun a căzut pe pat. Aşa şi-a încheiat călătoria acestei vieţi pe pământ unul dintre marii monahi ai zilelor noastre, care toată viaţa şi-a trăit-o în discreţie, smerenie şi ascultare. Slujba înmormântării va avea loc astăzi la Mănăstirea Sihăstria, unde a vieţuit cu atâta dragoste de aproapele şi dor de Dumnezeu. (Ierom. Cosma Giosanu, Sfânta Mănăstire Sihăstria)