Am încercat să găsim câteva răspunsuri în cadrul celei mai recente întâlniri „Tineri în dialog”. Activitatea este organizată de către ATOR Iași și se desfășoară în fiecare joi, la ora 18.00, la Biserica „Sfinții 40 de mucenici” din Copou. După ce am cântat Paraclisul Maicii Domnului împreună, am făcut cunoștință cu invitatul nostru, părintele Ieremia de la Putna: un părinte roșcat, cu barbă scurtă și cu ochi verzi, privindu-ne adânc și îmbrățișându-ne sufletele – ori privind departe, spre înălțimi. Fost matematician pasionat, cu studii doctorale în SUA, la Berkeley, părintele Ieremia nu ne-a vorbit neapărat de pe poziția de preot, ci din aceea de om încercat de viață, cu căderi și ridicări, dar care a câștigat mai multe bătălii decât a pierdut.

Cultura zilelor noastre, a spus părintele, este una a risipirii, a disipării energiei pe cât mai multe direcții. Din atâtea posibilități de petrecere a timpului, ne vine greu să ne aducem aminte de ceea ce trebuie cu adevărat să facem. Și cel mai dificil este să ne convingem pe noi înșine că ceea ce avem de făcut este într-adevăr extrem de important, esențial. Fără a da un sens înalt vieții noastre și, implicit, lucrurilor pe care le facem zilnic ca pe o datorie, desigur că e aproape imposibil să ne concentrăm. Tergiversăm munca atât cât se poate, ne fâstâcim și ne plângem, doar-doar să nu facem ceea ce trebuie, ceea ce nu ne place. Dar de unde vine abdicarea aceasta de la datorie?

Părintele Ieremia a explicat că a face ceea ce nu-ți place este o răstignire. Greul pământului ne trage în jos, ne doboară. O soluție de a scăpa din acest refuz, de a acționa cum trebuie, este ascultarea de duhovnic. Dacă noi vom crede că ceea ce ne spune duhovnicul să facem este de la Dumnezeu, că Hristos ne cere nouă, personal, să facem acel lucru, atunci vom căpăta putere și vom birui orice obstacol. Indiferent de ceea ce am alege, spunea părintele, să fim siguri că vom da de acest greu considerabil. Să fim pregătiți pentru el. Nu să abdicăm, renunțând la toate și refugiindu-ne în treburi ușoare, dar să ne ridicăm noi, cu ajutorul Mântuitorului și al Maicii Domnului, mai presus de el.

Omul funcționează, în general, pe doi poli: fuge de durere și se îndreaptă spre plăcere. Există această pendulare continuă, care ne menține robi dorințelor noastre. Dar credința noastră ortodoxă propune o cale de evadare: aceea de a te birui pe tine însuți. Cu cât vom face mai mult acea datorie care nu ne place sau ascultarea de la duhovnic, cu atât ne vom cunoaște mai bine și ne vom apropia de Dumnezeu. Greul este să înfrângem răul din nou – dar „îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” (Ioan, 16:33).

(Teodora Drișcu, ATOR Iași)