“Cupa Parohiei Precista”, în Protopopiatul Onești
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 3-6 septembrie 2019, Parohia Precista din Târgu Ocna a organizat o competiție sportivă dedicată tinerilor.
Sub deviza "Bucurie și binecuvântare", 170 de copii din 15 parohii ale Protoieriei Onești, au răspuns invitației de a participa la "Cupa Parohiei Precista", ediția I. Aceasta s-a derulat prin implicarea preotului Valentin Cojocaru și preotului Neicu Andrei-Silviu. Premiile oferite, atmosfera şi facilitățile puse la dispoziție de către organizatori au completat tabloul unui început de septembrie sub semnul comuniunii şi al spiritului de echipă. În ultima parte a competiției, cele mai bune trei echipe calificate au luptat pentru trofeu. Locul I a fost primit de Parohia Tisești-Târgu Ocna, locul al II-lea de Parohia Larga iar locul al III-lea a fost adjudecat de Parohia Mănăstirea-Cașin. În funcție de fazele turneului, au fost premiate pentru performanțele lor și celelalte echipe: Parohia Oituz, Parohia Cucuieți, Parohia Precista, Parohia Căiuți, Parohia Poieni, Parohia Deleni, Parohia Păltinata, Parohia „Sfântul Ioan-Târgu” Ocna, Parohia Hârja, Asociaţia Tineretului Ortodox Român, filiala Onești, Fotbal Club Târgu Ocna și invitații speciali, Sport Club Onești. Un aport în organizarea evenimentului l-au avut Protoieria Onești, Primăria orașului-stațiune Târgu-Ocna, parohiile implicate și preoții coordonatori, brigadele de arbitri, cadrele medicale şi administratorii Bazei Sportive Târgu-Ocna.