Curs de comunicare interpersonală pentru voluntarii ATOR

Arhiepiscopia Iaşilor

Curs de comunicare interpersonală pentru voluntarii ATOR

Oamenii au nevoie de comunicare. Importanţa acesteia este incontestabilă şi o observăm cu toţii, indiferent dacă reuşim sau nu să transmitem în mod practic ceea ce dorim. „Cine comunică se comunică“, afirmă Tudor Vianu. Nevoia omului de a împărtăşi semenilor din propria sa fiinţă (experienţe, opinii, trăiri) este imensă. Comunicarea este, totuşi, o artă. Cere timp, bunăvoinţă, perseverenţă şi, nu în ultimul rând, un strop de talent pentru a o stăpâni. A exersa comunicarea presupune, pentru început, cunoaşterea unor reguli de bază.

Pornind de la această premisă, 16 tineri din Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi au participat, în data de 31 ianuarie 2015, la un curs de comunicare interpersonală, susţinut de doamna Georgiana Mihalache. Au pornit cu diferite aşteptări - aceea de a-şi conştientiza greşelile ori de a învăţa să asculte mai bine, iar mare parte dintre ele au fost cu ajutorul Domnului îndeplinite pe parcursul sesiunilor de lucru.

Discuţia a plecat de la tipurile de comunicare, important de reţinut fiind faptul că cea verbală este mai puţin receptată decât cea nonverbală sau paraverbală - trebuie să ne vedem cu interlocutorul faţă în faţă. Aşadar, comunicarea implică oameni. De asemenea, participanţii au descoperit că există bariere în comunicare, pe care trebuie întâi să le conştientizeze pentru a le putea mai apoi depăşi. Astfel, factorii fizici, de limbaj sau personali (prejudecăţile) îi pot împiedica să realizeze o comunicare eficientă.  Nu tot ceea ce emiţătorul consideră evident este evident şi pentru ceilalţi, de aceea trebuie să fie cât mai explicit când transmite o informaţie. Albert Einstein spunea că principala problemă în ceea ce priveşte comunicarea este iluzia că aceasta a avut loc. În acest sens, trainerul s-a folosit de un joc pentru a arăta că, într-o oarecare măsură, obiectivitatea şi concizia sunt necesare atunci când vorbim sau ascultăm. De asemenea, comunicarea nu poate fi posibilă fără ascultare activă; aceasta implică elemente precum empatia, parafrazarea, întrebarea. O deosebită importanţă are feed-back-ul, care face comunicarea completă, îl asigură pe emiţător că mesajul a fost primit şi înţeles. Nu în ultimul rând, o comunicare deplină este atunci când participanţii se şi roagă ca dialogul să le fie de folos.

Acumulând aceste cunoştinţe şi înţelegând că rugăciunea rămâne cheia de bază într-o comunicare eficientă, atorenii nădăjduiesc să se facă de acum înainte mai lesne înţeleşi, să asculte mai răbdători, atât spre folosul lor ca echipă, cât şi al tinerilor pe care încearcă, prin activităţile organizate, să îi aducă împreună, aproape de Dumnezeu. Pe această cale, tinerii îi mulţumesc încă o dată doamnei Georgiana Mihalache pentru timpul acordat şi speră la o continuare fructuoasă a colaborării. (Andreea Popa, clasa a XI-a - ATOR Iaşi)

Citește despre: