Cursuri de prim ajutor în Arad
Arhiepiscopia Aradului și Societatea Națională de Cruce Roșie Română au organizat joi, 19 noiembrie 2015, cursuri de prim ajutor.
Sectorul Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului a organizat în data de 19 noiembrie 2015, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie Română – Filiala Județeană Arad, cursuri de prim ajutor conform Legii 139/1995 și 524/2004. Cursul a fost predat de doctorul Mircea Răduţiu, medic la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU), dar şi membru al echipajului auto SMURD, la ISU Arad şi doctor pe elicopterul SMURD, care deserveşte tot vestul ţării.
Cursul de prim ajutor oferit de Crucea Roșie Română vine în sprijinul perfecționării membrilor Comitetelor Parohiale în conformitate cu atribuțiile acestora prevăzute în Statutul de Organizare BOR, dar și a parohiilor care organizează pelerinaje și tabere creștine pentru copii.
La acest curs au participat 30 de preoți și delegați din partea Comitetelor Parohiale din cadrul Protopopiatul Arad. Cursul s-a finalizat cu un examen în urma căruia toți cei înscriși au primit un certificat de absolvire și o legitimație care confirmă că persoana este instruită să acorde primul ajutor de bază. Programul se va continua și în perioada următoare în celelalte protopopiate ale eparhiei.
Sursa: http://www.episcopiaaradului.ro/2015/11/cursuri-de-prim-ajutor-in-arad/