Internetul în lumea celor tineri
Internetul ne mănâncă de vii, adică ne scurtează viața.
„Agresiunea Internetului asupra omului este o realitate întărită prin fapte, mărturii, adevăr și prin dovezi medicale incontestabile. La o importantă conferință a Asociației Psihiatrice Americane desfășurată la New York, dependența de Internet a fost inclusă pe lista bolilor care necesită același tip de abordare ca dependența de alcool, de droguri sau de jocuri pe calculator. Prin urmare, folosirea excesivă a Internetului este beție, este drog, este un rău palpabil. Un medic specialist psihiatru a sesizat la dependenții de acest drog simptome nu numai psihice, ci chiar și fizice: dureri de cap și de coloană vertebrală, dar și mai grav, simptome precum: tremurături sau nervozitate, atunci când pacientul nu are la îndemână Internetul. Concluziona acest medic că Internetul ne mănâncă de vii, adică ne scurtează viața. Faptul că imediat după folosirea îndelungată utilizatorii au traume fizice și psihice indică fără doar și poate că aici avem un păcat pe care Dumnezeu îl consideră mare și care trebuie pedepsit pe loc.”
(Cristian Șerban, Internetul - Tinerii în fața provocării, Editura Egumenița)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro