Mi-au povestit nişte oameni, tot pe când eram la Sâmbăta, o altă minune. Şi ziceau: „Părinte, noi ne-am dus sus, în munte, că Părintele îşi facea chilie colo, sus”. Voia să-şi facă o chilie cu biserică, cu tot, acolo, în fereastra mare de la Sâmbăta. Şi zicea omul acela: „Eu fac parte dintr-un grup de oameni care ne duceam să săpăm acolo, cu Părintele Arsenie. Când ne duceam pe drum, ne-o întâmpinat un urs. Noi, imediat: Părinte, ursul! Noi nu mai mergem!” No, le era frică oamenilor, că era pe cărăruşă, chiar în calea lor, ditamai ursul! Le era frică să se ducă! Părintele le zice: „Staţi pe loc aici. Când vă chem eu, atunci veniţi!” Şi s-o dus, domnule, la urs. S-o dus, l-o prins de ureche - au văzut oamenii asta! - şi i-o şoptit ceva la ureche. Şi ursul s-o tras într-o parte şi o plecat de acolo! Şi Părintele atunci le-o zis: „No, haidaţi acuma! Haidaţi, că i-am spus eu ce să facă. Nu mai are treabă cu voi!” No, asta o văzut-o omul! Deci şi animalele îl ascultau...

(Pr. Ghelasie Țepeș, Părintele Arsenie Boca – Fiți îngăduitori cu neputințele oamenilor, Editura Agnos, Sibiu, 2013, p. 64)