Minunat ascet al Atonului cel învecinat cu cerul, mare postitor și locuitor în peșteră, împreună-nevoitor cu Sfântul Cuvios Eftimie cel Nou, care „a fost în Athos cu mult timp înainte”. „Căci nu era un om ascuns ca stânca sub apă, chiar dacă provenea din neamul armenilor, ci era fără de răutate, având un mod de a fi simplu și fără de vicleșug”...

Moartea l-a aflat nevoindu-se, la adânci bătrâneți, în schitul lui din Vrasta Chalkidikis, mai înainte de anul 875, unde se mutase împreună cu tovarășii lui de nevoință. Informații despre viața lui ne dă Vasile ascetul, Episcop al Tesalonicului, care îl proslăvește și pe el în slujba pe care a scris-o pentru Sfântul Eftimie. Cuviosul Vasile vorbește despre izvorârea de mir a lui Iosif, „Am văzut cinstitul și mult nevoitorul trup, și, cu propriile mâini pipăind nestricăciunea, prea ne-am minunat, dar nu numai atât, ci mir mirositor din tâmplele sfântului, Dumnezeul nostru a făcut să se reverse peste noi care eram încă prezenți acolo, încât din capul lui cel sfânt și până la preacuratele lui picioare râu de miruri a izvorât. Cu acest mir ungându-ne și noi, suflându-ne mireasma aceea fără seamăn nouă înșine și celor ce se apropiau, am păstrat-o vreme de trei zile (fie Domnul binecuvântat!). Pomenirea lui se cinstește pe 19 Noiembrie.

(Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008)