Conferinţa a fost deschisă de prof. univ. dr. Mihai Toma, secretar ştiinţific al Despărţământului ASTRA „Mihail Kogălniceanu“ din Iaşi, care a subliniat faptul că „de-a lungul timpului, personalităţi de seamă din România, dar şi din afara graniţelor ţării au conferenţiat în cadrul adunărilor ASTRA, aducând în discuţie evenimente majore ale istoriei şi culturii române“.

Dan Puric şi-a început prelegerea arătând dificultatea abordării temei identităţii în spaţiul contemporan. „A vorbi despre identitate într-un context în care nu se mai pune preţ pe ea este destul de riscant. Astăzi se vorbeşte de nonidentitate, de identitatea transfrontalieră sau pluriidentitate, adică de omul neantului. Totuşi, când prezentul nu-ţi mai dă aer, trecutul şi tradiţia te salvează. Identitatea nu se poate defini fără demnitate, fiindcă identitatea este copilul demnităţii. Un om are identitate în clipa în care este demn“, a afirmat Dan Puric.

„România este astăzi un spaţiu al dilemelor“

Dan Puric a continuat arătând că „diferenţa dintre identităţi creează dialog. Omul curat sufleteşte nu-l sperie pe celălalt prin faptul că este diferit. Dimpotrivă, se creează posibilitatea de îmbogăţire culturală prin diferenţă. În clipa când vrei să omogenizezi, rupi tensiunea diferenţei. Identitatea unui om aparţine de unicitatea lui şi ea este o taină. Taina persoanei nu poate fi definită, poate fi doar trăită. Nu noi trăim taina, taina ne trăieşte pe noi, după cum afirmă Paul Evdokimov. De aceea şi Tainele Bisericii sunt probleme intime şi nu trebuie expuse social“.

În continuare, invitatul a scos în evidenţă pericolele din România zilelor noastre, cât şi deosebirea dintre omul-individ şi omul-persoană. „România este astăzi un spaţiu al dilemelor. Noi nu mai avem certitudini, ci avem mari semne de întrebare cu privire la Mihai Eminescu, cu privire la Ştefan cel Mare şi la istoria neamului. Când vrei să distrugi un popor, faci din istoria acestuia o dilemă şi nu-ţi mai trebuie armată să-l cucereşti. Destructurarea sufletească se manifestă prin indiferenţă, prin pareza instinctului naţional. Cel mai mare rău este războiul dintre noi. Suntem puşi în stare de indiferenţă, pentru a nu ne mai şti memoria şi trecutul. Cu toate acestea, reacţia identitară va veni, fiindcă România mare s-a făcut pe instinctul ţăranului român. De aceea, oamenii cu credinţă trebuie să se poziţioneze foarte bine în credinţa lor, pentru că cei care vin în urma lor vor avea nevoie de repere. Ne naştem ca persoane, nu ca indivizi, iar fiecare om are o taină a existenţei. Individul este o cărămidă comunitară şi una este persoana în faţa lui Dumnezeu, iar altul este individul în faţa societăţii“, a spus Dan Puric.

Spre final, Dan Puric a arătat importanţa Bisericii în creionarea identităţii, subliniind că „numai în Biserică, omul află că e om fiindcă, în faţa lui Dumnezeu, identitatea se declină la cine, nu la ce. Când întrebi cine eşti şi nu ce eşti, atunci poţi afla taina omului. Identitatea omului nu-i întreagă decât în faţa lui Dumnezeu. Omul nonidentitar, omul lipsit de Dumnezeu, se teme de istorie. Fiinţa liturgică, omul care are identitate creştină, nu se teme de istorie, el o transfigurează. (…) Totodată, identitatea poporului român nu poate fi decât una creştină, pentru că poporul român, limba română şi creştinismul sunt concrescute. Demnitatea unui om e chipul lui Dumnezeu din acel om. Un om poate să renunţe la demnitatea lui umană, dar nu poate să renunţe la demnitatea dumnezeiască. De aceea, existenţa noastră ca oameni este inferioară demnităţii hristice“.