Dar al Sfântului Nicolae – pelerinaj la Bari

Social

Dar al Sfântului Nicolae – pelerinaj la Bari

În perioada 9-12 noiembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor a organizat un pelerinaj în Italia, la Bari, pentru 15 tineri voluntari, membri ai Asociației „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” de la Biserica Liceului Pedagogic din Iași.

Pentru fiecare persoană, într-o măsură mai mică sau mai mare, tinerețea este o perioadă marcată de dorința de a explora, de a găsi un sens, repere și modele care să îl inspire. Toate acestea ne sunt bine-cunoscute, pentru că cele mai sus amintite sunt și câteva dintre preocupările noastre, ale tinerilor din Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi”, care ne străduim să ne trăim frumos tinerețea și să valorificăm entuziasmul și nevoia de a cunoaște spre formarea noastră armonioasă atât pentru viața de aici, cât și pentru veșnicie.

Cu gândul de a cunoaște o parte dintre locurile sfinte ale creștinătății, dar și pentru a ne îmbogăți cultural, am pornit spre Italia – o țară cu o încărcătură istorică și spirituală demnă de a fi cunoscută de către oricine.

Spre marele făcător de minuni Nicolae am pornit miercuri, 9 noiembrie, zi în care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Nectarie. Pentru că și aceasta din urmă este un ierarh drag nouă, în drumul nostru către Bari am poposit întâi în Iași, la biserica închinată lui pentru a-l ruga să ne binecuvânteze călătoria și să ne călăuzească pașii în pelerinajul nostru.

Odată ajunși pe țărmul Mării Adriatice, ne-am îndreptat către Catedrala Sfântului Nicolae, în care se află sfintele moaște ale celui care este ocrotitor al marinarilor, al copiilor, al tinerilor și, nu în ultimul rând, al tuturor celor aflați în nevoi. Închinarea la moaștele sale și toate cele ce au urmat le-am considerat o binecuvântare și un dar din partea acestui sfânt iubit. Cel mai de preț cadou a fost șansa de a participa aici la Sfânta Liturghie împreună cu comunitățile ortodoxe georgiene și rusești. Cuvântul care descrie cel mai bine ceea ce am trăit este „comuniune” pentru că, deși vorbim despre biserici și limbi diferite, în esență, am fost uniți în același Duh și am simțit prezența lui Hristos în mijlocul nostru. 

Ne-a surprins plăcut faptul că, în centrul orașului Bari, am găsit o biserică pictată în stil bizantin, închinată unuia dintre ocrotitorii și prietenii noștri, Sfântul Ioan Gură de Aur. În aceeași zi ne-am întâlnit și cu alți sfinți: Sfântul Gheorghe și Sfânta Paraschevi – exemple de asumare, curaj, smerenie și milostenie. 

Un alt loc aparte în care am ajuns a fost parohia românească „Sfânta Treime” unde, de aproape 60 de ani, românii își găsesc liniștea și păstrează o legătură vie cu Dumnezeu. Aici ne-am închinat la o icoană a Sfântului Nicolae din care izvorăște mir și ne-am rugat împreună cu câțiva dintre credincioșii românii prezenți la slujba Acatistului.

Orașul Bari este bogat în obiective culturale, așa că nu am putut lăsa ziua să treacă fără a vizita Teatrul Petruzzeli, Teatrul Margherita, Facultatea de Arte, Muzeul de Arheologie, Orașul Vechi, Castelul Norman și Fortul San Antonio.

La finalul primei zile a pelerinajului nostru, am simțit din plin ajutorul sfântului ocrotitor al orașului Bari – atunci când, găsind închisă biserica Patriarhiei Ruse ce adăpostește moaștelor multor sfinți, Sfântul Nicolae nu a lăsat nerăsplătită osteneala noastră și ne-a trimis în cale o persoană care a ales să redeschidă biserica pentru a ne închina.

În următoarea zi, călătoria noastră a continuat cu deplasarea spre orașul Alberobello, unde se află faimoasele căsuțe Trulli. Ne-am întors în timp printr-o plimbare pe străzile pline de povești și de istorie. În centrul orașului, am vizitat Catedrala Sfinții Doctori fără de Arginți Cosma și Damian – sfinți cu multă dragoste de învățătură ce și-au valorificat talanții punându-se în slujba aproapelui. Astfel de sfinți sunt modele pentru noi.

Ultima zi, petrecută în Matera, al doilea cel mai vechi oraș din lume încă locuit, a fost o adevărată incursiune în vremurile de demult, în primele secole ale creștinismului. Am vizitat Catedrala Di Maria Santissima, o construcție impunătoare ce datează din secolul al XIII-lea, în care se regăsesc încă fresce bizantine. Bisericile și casele săpate în rocă, locuri de nevoință ale unor oameni cu viață sfântă, ne-au făcut cunoscute rădăcini ale identității noastre de creștini.  Drumul anevoios către bisericile rupestre și natura care invită la un dialog permanent cu Dumnezeu ne-au arătat câteva dintre mijloacele prin care putem trăi o viață tihnită în Adevăr și Libertate.

Întâlnirea cu Sfântul Ierarh Nicolae, dar și cu ceilalți sfinți ale căror sfinte moaște se află pe teritoriul Italiei, în apropiere de provincia Bari, a reprezentat pentru noi un adevărat câștig. Am conștientizat ceva din măreția și frumusețea credinței ortodoxe. Dăm slavă lui Dumnezeu că a făcut posibilă această călătorie ce a contribuit la înțelegerea faptului că toate drumurile duc, într-un final, la El – Cel care este izvorul a tot Binele și Frumosul de care avem parte.

(Iustina Muraru și Iuliana Pîrvu - Asociația Prietenii Sfinților Trei Ierarhi)

Citește despre: