Cu fiecare kilometru parcurs din drumul până la satul în care am derulat activitatea de voluntariat, pe măsură ce ne apropiam, simțeam ecourile necazurilor ce s-au abătut asupra sătenilor, suferințe ce reverberau în fiecare piatră, în fiecare fir de iarbă. Lumea cunoscută de noi era lăsată rapid în urmă, asemenea unei povești frumoase ce trebuie să se termine pentru a face loc realității.

La intrarea în sat, timpul s-a oprit. Pandemia se afla undeva departe, un alt nor gri pe un cer întunecat. Grija zilei de mâine atârna pe umerii slăbiți ai sătenilor, blocați într-un trecut tragic,  în care energia electrică este un lux și necazurile nu încetează să apară. Ei sunt, însă, resemnați cu ceea ce li se întâmplă, neavând bucuria de a cunoaște o altă lume. Casele dărăpânate se aflau în curți curate, în grădini frumos îngrijite, ultime pregătiri pentru venirea noastră. Ne-au ieșit în întâmpinare copii  îmbrăcați cu cele mai frumoase haine pe care le aveau, în ochii lor încă citindu-se o licărire de speranță, o flacără nestinsă de povara anilor. La vederea donațiilor generoase, pe fețele lor s-a zugrăvit o bucurie de nedescris. În șlapi, cu ciorapi groși, pătați de noroi, au luat în mâinile lor muncite adidașii multicolori, cu un zâmbet larg întipărit pe chip. Râsul lor răsuna puternic, articulat într-o frumoasă melodie. Cei mici se uitau cu bucurie la iepurașii de ciocolată, înveliți în ambalaje colorate și la alimentele de bază, împachetate în cutii.

Pentru a alege articole folositoare spre a fi donate, am solicitat ca fiecare familie să ne transmită dorințele lor. Am constatat că cererile lor erau aproape identice, constând în haine pentru copii, în special treninguri, adidași, alimente de bază și produse de igienă. O bunică își creștea singură nepoții pentru că nu mai avea cine să aibă grijă de ei. Bucuria pe care copiii au manifestat-o la primirea unei biciclete nu poate fi descrisă în cuvinte.

O fetiță, aflată într-o situație dificilă și-a descoperit pasiunea pentru gimnastică și își dorește mult să facă performanță. S-a înscris la Clubul Sportiv din Onești și chiar dacă are doar doisprezece ani, călătorește singură spre Onești și vine acasă doar în vacanțe. Munca ei a dat roade, reușind să obțină medalii la concursuri, pe care le poartă cu mândrie, peste îmbrăcămintea ponosită, singura ancoră în lumea satului. Nu și-a dorit nimic mai mult decât echipament sportiv, pe care să îl poarte cu mândrie la competițiile la care va participa, și alimente de bază pentru familia ei.

Familiile sunt dezbinate de promisiunea unui viitor mai bun, cum este și cazul unor copii crescuți doar de tatăl fără loc de muncă. Mama lor a plecat în Italia, din dorința de a schimba soarta celor dragi, dar nu s-a mai întors, absorbită de frumusețea unei lumi total opusă de cea pe care o știa.

La vederea unui puzzle, una dintre fete l-a afișat mândră în fața celor care îi făceau poze și l-a împrăștiat repede pe o masă. Fericirea ei creștea odată cu fiecare piesă pe care reușea să o pună, dându-i iluzia unui destin pe care îl poate controla, a unei existențe în care evenimentele se potrivesc asemenea unor piese de puzzle, ce alcătuiesc o imagine perfectă.

Am plecat cu bucurie în suflet, dar și cu speranță că îi vom mai putea ajutată și alta dată! Multumim tuturor celor care au făcut posibilă desfășurarea acestei activități! (Comunicat de presă Liceul Teoretic „Grigore Moisil” -  Director Prof. dr. Adina Romanescu)