Dar de suflet pentru micii cateheţi de la Biserica „Sfântul Dumitru“
Copiii care participă la cateheză în Biserica „Sfântul Dumitru“ din Suceava au avut bucuria de a beneficia de o excursie la mănăstirile din judeţul Neamţ.
Aceasta a fost organizată joi, 30 iunie 2016, la iniţiativa părintelui prof. Justinian-Remus A. Cojocar, slujitor la Biserica „Sfântul Dumitru“ din Suceava. După ce au trecut pe la mai multe mănăstiri nemţene, copiii au ajuns în cele din urmă la Mănăstirea Sihăstria. Aici, micii pelerini au primi o masă din partea acestei obşti monahale. „Mănăstirea Sihăstria este locul unde au vieţuit marii duhovnici Ilie Cleopa, Ioanichie Bălan, Paisie Olaru şi Ioanichie Moroi. Ne-am închinat în biserica veche şi cea nouă construită, ne-am plimbat prin curtea plină de flori care împrăştiau un parfum atât de natural şi simplu. Am urcat la cimitirul mănăstirii ca să vedem locurile de veci ale marilor duhovnici şi cuvintele scrise pe cruci. Nu puteam pleca de la Sihăstria fără să vizităm chilia părintelui Cleopa şi livada unde se plimba şi se ruga Bunului Dumnezeu. Călugării ne-au oprit la masă şi cu multă dragoste ne-au ospătat. Ne-am îndreptat apoi spre Durău, staţiune aflată la poalele Muntelui Ceahlău. Copiii au avut marea dorinţă ca măcar un pic din munte să-l urce. Echpaţi de munte, am început ascensiunea. Copiii, de la 9 ani la 14 ani, au fost veritabili excursionişti, iubitori de munte şi pădure, reuşind să ajungă până la cota 1.490 de metri, lăsând în spate cu mult Cabana Fântânele. Pe drumul de întoarcere, copiii au cântat şi s-au bucurat pentru că a sosit vacanţa mare“, a relatat pr. prof. Justinian-Remus A. Cojocar.