Dăruiește o jucărie pentru o copilărie

Arhiepiscopia Iaşilor

Dăruiește o jucărie pentru o copilărie

Copiii de la Centrul social – educativ „Popasul Iubirii Milostive”, aparținând parohiei "Sf. Voievozi" Săvinești, au primit colindători și daruri în ziua de 19 decembrie 2013.

Preşcolarii de la Grădinița cu program prelungit, Numărul 2 din Piatra Neamț le-au adus dulciuri, jucării, dar și rechizite, în cadrul campaniei ce se derulează prin protocolul încheiat între Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, „Dăruiește o jucărie pentru o copilărie”. Educ. Lăcrămioara Corfă, însoțită de educ. Maria Tătaru, educ. Oana Maria Tănasă și educ. Mihaela Achiriloaiei, și două grupe de copii au bucurat sufletele micuțe ale copiilor centrului prin darurile oferite, dar și prin spectacolul de colinde oferit. O surpriză plăcută a venit din partea Teodorei Tănasă, o fetiță de 6 ani, de la clasa pregătitoare, participantă a concursului Next Star, care a interpretat solo câteva cântece specifice Crăciunului. „Copiii așteptau cu nerăbdare să vină la Săvineşti. Activitatea face parte din parteneriatul încheiat între Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Fundația "Solidaritate și Speranță" – filiala Săvinești, „Dăruiește o jucărie pentru o copilărie”. Prima dată când am venit, în primăvară, copiii au fost foarte încântați să și dăruiască, dar acum am văzut că şi am primit foarte multe. Bogăția sufletească și dragostea pe care le-am întâlnit aici, începând cu părintele paroh Petru Munteanu, cu profesorii, bucătarii, copiii apoi toate lucrările copiilor, m-au emoționat foarte mult", a spus educ. Lăcrămioara Corfă. Micuții colindători și-au făcut lecțiile cu mult timp înainte. Au vizitat magazinele pentru a cumpăra dulciuri, jucării, dovedind că au suflet mare. „Sărbătoarea Nașterii Domnului este sărbătoarea sufletului și a minții, este sărbătoarea bucuriei și a familiei. Sper ca acest lucru să aducă în sufletul copiilor de aici o bucurie”, a mai declarat educatoarea Lăcrămioara Corfă. (Brîndușa Dediu)