Se vede la Metafrast, în întâia zi a lunii lui octombrie, întru care prăznuim pe Sfântul Roman Cântăreţul (Melodul), că sfântul acela a fost din cetatea Edesa şi a lăsat patria sa, şi ducându-se în Ţarigrad, a locuit într-o mănăstire a Prea Sfintei Stăpânei noastre, ceea ce se zice întru cele ale lui Kir. Şi de multe ori se ducea din chilia lui la biserica Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioară cea din Vlaherne, şi acolo petrecea toată noaptea la priveghere, că era foarte evlavios şi îmbunătăţit, priveghind la praznicele cele împărăteşti şi rugându-se toată noaptea. Pentru aceasta s-a învrednicit să ia darul acesta de la Stăpână, adică: la privegherea Naşterii lui Hristos, aflându-se în biserica cea zisă mai sus a Vlahernelor, a adormit puţin de osteneală. Şi atunci a văzut pe Preasfânta în vedenie, unde ţinea o carte, şi îi zise lui: „Deschide gura ta, ca să mănânci dăruirea aceasta, care îţi dau”. Deci i s-a părut lui cum că a deschis gura şi a înghiţit cartea aceea.

 

Şi atunci, după ce s-a făcut ziuă, s-a suit în amvon şi a început cu multă evlavie condacul Praznicului, adică: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte”, şi celelalte, pe care le-a cântat cu astfel de cântare şi cu atâta dulceaţă, încât s-a cunoscut prea arătat, cum că a venit din Cer, şi nu de la oameni darul care i s-a dat, şi toţi s-au minunat. Că nu numai condacul acesta a făcut, ci şi toate celelalte ale praznicelor Mântuitorului, ale Preasfintei şi ale tuturor Sfinţilor. 

 

Şi a alcătuit mai mult de o mie de condace, adică: a tot anul, câte se cântă în biserica noastră. Iar de darul acesta s-a învrednicit minunatul de la Maica lui Dumnezeu pentru a avea evlavie către ea foarte, şi o cinstea pentru aceasta şi de la ea s-a slăvit şi în lumea aceasta vremelnică şi în viaţa cea cerească şi fericită. Pe care dea Dumnezeu să o dobândim noi toţi. Amin.