Daruri pentru bătrâni de la şcolarii suceveni

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Daruri pentru bătrâni de la şcolarii suceveni

Elevii de la Şcoala Gimnazială Numărul 4 din Suceava i-au vizitat marţi, 9 decembrie 2014, pe vârstnicii de la Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou“ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Oamenii s-au bucurat preţ de câteva minute de prezenţa copiilor, care au pregătit cu acest prilej câte un dar. Ei au cumpărat pentru bătrâni haine, alimente neperisabile, dulciuri şi fructe. Coordonatorii activităţii au fost prof. Eugenia Ana Chilimon, prof. Traian Chilimon, prof. Daniela Iftimie, prof. Irina Buta, prof. Dumitru Moscaliuc şi prof. Tabita Buzduga. Acţiunea filantropică a făcut parte din proiectul educaţional de voluntariat „Din suflet pentru suflet“, al cărui scop este acela de a dezvolta trăsături de caracter, precum compasiunea, respectul, responsabilitatea, prin implicarea în acţiuni caritabile şi de voluntariat, în sprijinul comunitaţii.

Citește despre: