Daruri pentru copiii şi tinerii de la Seminarul teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi

Arhiepiscopia Dunării de Jos

Daruri pentru copiii şi tinerii de la Seminarul teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi

Vineri, 22 aprilie a.c., în ultima zi a săptămânii „Şcoala Altfel“, tinerii elevi seminarişti împreună cu colegii lor din clasele primare, au fost binecuvântaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. În cursul acestei săptămâni, sub coordonarea cadrelor didactice de la seminar, micii seminarişti au încondeiat ouă de Paşti, au confecţionat obiecte artizanale şi au creat felicitări pentru copiii săraci.

Înainte de a pleca în vacanţa de Paşti, copiii s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului. După ce a săvârşit o slujbă de mulţumire în Capela seminarului, Chiriarhul Dunării de Jos a purtat un dialog-cateheză cu elevii prezenţi, despre tradiţiile şi obiceiurile din preajma slăvitului praznic al Învierii Domnului.

De asemenea, cei mici au avut prilejul să dovedească întregii asistenţe, prin răspunsurile oferite la întrebările adresate lor de către Înaltpreasfinţia Sa, cunoştinţele despre Pătimirile şi Învierea Domnului, acumulate în cadrul cursurilor seminariale.

La final, ierarhul a oferit tuturor seminariştilor iconiţe, cărţi de rugăciuni şi dulciuri.

Sursa: edj.ro

Citește despre: