De ce încă se mai demolează bisericile în China?

Religia în lume

De ce încă se mai demolează bisericile în China?

În ultimii doi ani, numeroase povești despre demolarea bisericilor s-au auzit în China. Estimările variază, însă numărul total al bisericilor afectate este undeva între 1 500 și 1 700.

Campania de demolare a început în provincia Zhejiang, pe coasta de est a Chinei, în 2013 când guvernul provinciei a lansat o campanie de trei ani, în luna martie a aceluiași an, cu presupusul scop de a identifica și îndepărta „clădirile ilegale” din regiune. Odată cu desfășurarea campaniei însă, devenise evident că bisericile erau de fapt clădirile vizate.               

În plus, partidul comunist aflat la putere, a devenit din ce în ce mai suspicios în legătură cu influența pe care o aveau creștinii în China, unde această credință se află într-o creștere de amploare, odată ce 10 000 de oameni se convertesc la creștinism în fiecare zi, ajungând acum la aproape 100 de milioane. Experții au estimat că în China, creștinii vor fi mai mulți decât în orice altă țară din lume.

Deși Beijing susține că nu încearcă decât să reducă numărul de clădiri ilegale, The New York Times a declarat anul trecut că politica guvernului Zhejiang „arată clar că demolările fac parte dintr-o strategie de a reduce popularitatea publică a creștinismului”. În prezent există temeri ca această campanie să nu se răspândească și în rândul altor provincii chineze.

„La urma urmei, pentru a folosi chiar cuvintele partidului comunist, este vorba despre un război al minților și al inimii”, a declarat Fu. „Conducătorii Partidului Comunist văd că pierd bătălia, întrucât până și din rândul lor, mulți au ales să meargă la biserică și să devină creștini”. PCC este cel mai mare partid din lume, cu aproape 80 de milioane de membri și, oficial, este ateu, adică membrii săi nu pot susține public credința lor, iar potrivit lui Fu, în Zhejiand a existat un fel de „defulare”.

„Membrii trebuie să se reînscrie printr-un formular, și să declare dacă sunt sau nu afiliați la vreo religie. Dacă sunt, trebuie ori să părăsească partidul ori religia”, a declarat acesta. „Cred că există o oarecare teamă, deși nu cred să fie[creștinismul]  o amenințare politică imediată pentru Partidul Comunist. Cred că aceștia se află mai mult într-o stare de panică”.

Viitorul Creștinismului în China

În ceea ce privește viitorul creștinismului în China, Fu este optimist. „Cred, de fapt, că această campanie va aduce mai multă slavă Domnului decât Partidului Comunist”, a declarat acesta. Potrivit lui Fu, campania se va încheia printr-o mișcare bisericească independentă, și că a servit deja la unirea catolicilor cu protestanții. „Va instiga chiar la o creștere mai mare a credinței creștine”, adaugă el.

Traducere și adaptare:
Citește despre: