„De Paști, aducem împreună lumină în suflete”, în Episcopia Huşilor
Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși a demarat la începutul lunii aprilie 2021 proiectul „De Paști, aducem împreună lumină în suflete”.
Acesta se derulează cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, fiind dedicat celor aflați în nevoi, cu precădere copii și oameni în vârstă, izolați sau suferinzi. Voluntarii asociației amintite îşi doresc ca oamenii nevoiaşi să simtă dragostea semenilor și bucuria Învierii. „Dacă zilnic sprijinim, prin hrană și îngrijire, peste 300 de suflete, în pragul sărbătorilor pascale ne propunem să ajungem la mai mulți oameni pentru a simți, cu adevărat, bucuria Învierii. Ne dorim ca alimentele, încălțămintea și mirosul proaspăt de cozonac să însenineze sărbătorile pentru 2000 de persoane”, s-a exprimat părintele Vladimir Beregoi, consilier eparhial şi președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși. Persoanele care doresc să sprijine acţiunile filantropice pot face donații în contul Asociației „Filantropia Ortodoxă” - Huși deschis, la BCR filiala Huși:
• Cont pentru lei: RO43RNCB0261160373430001;
• Contul în Euro: RO59RNCB0261160373430004; SWIFT: RNCB RO BU;
De asemenea, poate fi completat formularul 230 prin intermediul căruia să se doneze 3.5% din impozitul anual datorat și trimis la adresa de mail filantropiaortodoxahusi@yahoo.com.
Persoană de contact: asistent social Georgiana Popica – 0765.662.558.