Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală din Giurgiu

Episcopia Giurgiului

Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală din Giurgiu

Miercuri, 2 aprilie, în Săptămâna a V-a a Postului Mare, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Canonului celui Mareîn Catedrala Episcopală ,,Adormirea Maicii Domnului” şi ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din mun. Giurgiu.

În cuvântul de învăţătură, rostit credincioşilor prezenţi, Întâistătătorul eparhiei Giergiului a explicat semnificaţia duhovnicească a pocăinţei, care trebuie înţeleasă ca fiind o naşterea din nou, naştere din apă şi din Duh, după cuvântul Mântuitorului, adresat lui Nicodim (Ioan II 3-6). Prin pocăinţă, omul păcatului, legat de patimile sale, iese la lumină spre o viaţă independentă faţă de acelea şi spre adevărata libertate a duhului. Canonul Sfântului Andrei Criteanul, care poate fi descris cel mai bine ca o plângere de pocăinţă, ne înfăţişează proporţiile şi adâncimea păcatului şi ne îndeamnă să urmăm şi noi pilda bărbaţilor şi femeilor sfinte din Sfânta Scriptură, care au ales să părăsească starea de păcat şi să se apropie de Dumnezeu, dobândind astfel iertarea şi mila Lui cea mântuitoare, a încheiat Chiriarhul.

Răspunsurile la strană au fost date de Corul Seminarului ,,Teoctist Patriarhul” din Giurgiu. (Sursa: episcopiagiurgiului.ro)