Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

Arhiepiscopia Aradului

Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

În seara zilei de joi, 28 aprilie a.c., în Catedrala Arhiepiscopală din Arad, s-a oficiat slujba Deniei din Sfânta și Marea Vineri, numită și a celor 12 Evanghelii.

Slujba a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei, în prezenţa a numeroşi credincioşi. La final, Înaltpreasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit şi despre însemnătatea acestor Denii din Săptămâna Mare.

Conform Sinaxarului citit la această slujbă, în Sfânta și Marea zi Vineri se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.

Sursa: episcopiaaradului.ro

Citește despre: