Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea

Arhiepiscopia Râmnicului

Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea

În Săptămâna Mare, joi, 28 aprilie 2016, în toate bisericile ortodoxe s-a săvârşit slujba Deniei celor 12 Evanghelii. La Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Părintele Arhiepiscop a citit pericopele evanghelice, care alcătuiesc un tablou complet al suferinţelor Mântuitorului Hristos, culminând cu Răstignirea şi moartea Sa pe Cruce.

Conform sinaxarului, în această zi se prăznuiesc sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Pătimiri ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi înainte de toate Crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

În timpul Antifonului al XV-lea, Înaltpreasfinţia Sa a scos din Sfântul Altar şi a aşezat în mijlocul bisericii Sfânta Cruce, căreia s-au închinat toţi credincioşii.

Sursa: arhiepiscopiaramnicului.ro

Citește despre: