Departamentul de Misiune pentru Tineret, invitat la ședința lunară din Protopopiatul Botoșani

Arhiepiscopia Iaşilor

Departamentul de Misiune pentru Tineret, invitat la ședința lunară din Protopopiatul Botoșani

    • Departamentul de Misiune pentru Tineret, invitat la ședința lunară din Protopopiatul Botoșani

Luni, 15 februarie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la sediul Protopopiatului Botoșani a avut loc şedinţa administrativă lunară a preoţilor din această protoierie. Întrucât anul acesta este dedicat Educației religioase a tineretului creștin ortodox, una din ședințele lunare a fost rezervată pentru o întâlnire cu părintele protos. Nicodim Petre, inspector eparhial în cadrul Departamentului de Misiune pentru Tineret, delegat din partea Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală.

Cu acest prilej, s-a prezentat viziunea privind lucrul cu tinerii la nivel de Arhiepiscopie: formarea unei generații de tineri, mădulare vii în Trupul lui Hristos. Pentru a se împlini aceasta, Departamentul de Misiune pentru Tineret își propune să sprijine preoții în lucrarea de îmbisericire a tinerilor, pentru cunoaștera, trăirea și mărturisirea credinței ortodoxe.

Invitatul întâlnirii a precizat la finalul referatului său că nimeni nu poate pretinde că deține rețeta ideală pentru succesul în lucrarea cu tinerii; întâlnirea nu a fost o lecție sau o dare de seamă, ci ea a devenit o împreună sfătuire. S-au lansat întrebări și s-au încercat răspunsuri. De ce este nevoie să acordăm o atenție specială tinerilor? Pentru că sunt categoria de vârstă cea mai vulnerabilă; pentru că sunt la vârsta alegerilor iar aceste alegeri le vor determina întreaga viață; pentru că fiecare tânăr are vocația  sfințeniei și au nevoie de ajutor pentru a și-o împlini; pentru a-i ajuta să descopere și să trăiască adevărata libertate; pentru că cel mai bun misionar în mijlocul tinerilor este chiar tânărul; pentru a le reda sensul existenței lor acolo unde l-au pierdut; pentru că este o formă de a pune în lucrare harismele laicatului; pentru că tinerii au nevoie să fie împreună, iar dacă Biserica nu le oferă această șansă, tinerii vor fi împreună departe de Biserică.

Reușita activității pastorale cu tinerii stă în atitudine, nu în aptitudine

În cadrul ședinței s-au enunțat nevoile tinerilor, comportamentul lor în comunitate și reacțiile acesteia față de ei. Dacă Biserica, prin preoții ei, răspunde acestor nevoi ale tinerilor, dacă îi fac pe tineri să se simtă persoane și să se simtă acasă în biserică, tinerii vor rămâne aproape de ea. Care sunt cele mai acute nevoi ale tinerilor? Nevoia de a vorbi despre ei, de a se exprima în registrul lor; nevoia de a fi ascultați;  nevoia de a fi valorizați; nevoia de a fi recunoscuți pentru ceea ce sunt nu pentru ceea ce fac; au nevoie să viseze, să influențeze mediul în care trăiesc, au nevoie de intimitate, au nevoie să li se acorde încredere. „Dacă le vom acorda încredere, îi vom vedea înflorind, vor face lucruri frumoase, pe care nici ei nu bănuiau că le pot face. Ei înșiși vor deveni misionari și apărători ai culturii vieții împotriva culturii morții”, le-a spus părintele Nicodim preoților prezenți. Invitatul a formulat și câteva mici „secrete” în lucrul cu tinerii în parohie. Activitatea cu tinerii să fie săptămânală, în aceași zi și la aceeași oră, adică să aibă continuitate, să nu fie sporadică. Să li se pronunțe numele cât mai des și să se folosească orice prilej pentru a li se facă cunoștință între ei și cu ceilalți enoriași; înmuțindu-se legăturile între credincioșii din parohie în jurul bisericii și a preotului, parohia se consolidează, devine puternică.

 Preotul poate să-i implice pe tineri în activități în care aceștia să învețe să facă. Foarte adesea școala și societatea le cere doar să știe. S-a vorbit și despre faptul că pastorația tinerilor este un exercițiu de smerenie și de autenticitate. Tinerii amendează artificialul, falsul. Ei simt dacă cel care le vorbește este sau nu este ceea ce pretinde a fi și, astfel, îi oferă credibilitate și vin spre Hristos, sau se întorc spre lume. „Să lucrezi cu tinerii presupune să fii într-o continuă stare de spovedanie” a spus părintele. Tinerii au nevoie să li se spună adevărul și să simtă că sunt iubiți. Lucrul acesta nu se poate mima.  Lucrul cu tinerii nu este ușor. Uneori vin, alteori pleacă, uneori bucură, alteori dezamăgesc și sunt nerecunoscători. Cel mai important lucru este să nu ne oprim. Reușita activității pastorale cu tinerii stă în atitudine, nu în aptitudine. Să nu ne descurajăm. Semințele sădite la vârsta copilăriei sau a adolescenței răsar după o lună sau după ani de zile. Lucrăm cu nădejdea că tinerii aceștia vor fi mărturisi cândva pentru noi înaintea Tronului de Judecată al lui Dumnezeu.

Departamentul de Misiune pentru Tineret stă la dispoziția oricărui preot care dorește să intre în această „luptă duhovnicească”, ajutându-l cu sfaturi, materiale, planuri de lucru, seminarii de formare și traineri pentru pregătirea tinerilor voluntari din parohie. Tinerii sunt o promisiune frumoasă pe care o putem duce la împlinire. Tinerii nu sunt doar viitorul neamului și al Bisericii, ei sunt mai ales, prezentul ei. (Siminciuc Diana Elena, Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor)

Citește despre: