Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei susține Ora de Religie!

Arhiepiscopia Iaşilor

Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei susține Ora de Religie!

La invitația oricărui profesor, voluntarii noștri sunt pregătiți să discute și să dezbată cu tinerii o serie de probleme, în cadrul mai multor întâlniri, stabilite de comun acord. Campania „De ce?” cuprinde trei module de prezentare și interacțiune cu elevii pe marginea unor teme legate de: raportarea tinerilor la realitatea actuală și distingerea iluziilor din jurul lor, consecințele nedorite ale relațiilor intime precoce, avortul și bolile cu transmitere sexuală. Pe langă aceste module informațioanle, campania este continuată prin activități extrașcolare ce oferă elevilor experiențe constructive: dezbateri, traininguri, conferințe, activități sportive, activități de responsabilitzare civică și etică.

Cu toții simțim că în ultima perioadă societatea noastră trece printr-o serie de confruntări interioare, inclusiv de ordin psihologic, specifice procesului de dezvoltare și modernizare al oricărei țări ce dorește să își definească o personalitate, să vadă cine este și ce poate face. Dezbaterea intensă asupra orei de religie, aflată în trunchiul de bază al învățământului românesc, face parte și ea din acest proces de renaștere națională.   

Cu toate că la prima vedere atacurile la adresa orei de religie par să îi demobilizeze pe partizanii ei, totuși pot fi observate anumite efecte pozitive și constructive care ies la suprafață din acest proces dialectic. Unul din aceste efecte este solidarizarea celor care încă susțin necesitatea unei educații religioase în învățământul public.

În acest sens, Pro Vita Iași își exprimă în mod deschis susținerea pentru ora de religie prin Campania „De ce?”, un proiect care presupune informarea tinerilor și prevenirea marilor probleme specifice vârstei, cu care aceștia se confruntă. Inițiativa noastră vine în completarea temelor propuse de programa orei de religie si dorește să ofere profesorului de religie un instrument în plus de a se apropia de elevi și de a-i sprijini în dezvoltarea lor personală.

Cum procedăm?

La invitația oricărui profesor, voluntarii noștri sunt pregătiți să discute și să dezbată cu tinerii o serie de probleme, în cadrul mai multor întâlniri, stabilite de comun acord. Campania „De ce?” cuprinde trei module de prezentare și interacțiune cu elevii pe marginea unor teme legate de: raportarea tinerilor la realitatea actuală și distingerea iluziilor din jurul lor, consecințele nedorite ale relațiilor intime precoce, avortul și bolile cu transmitere sexuală. Pe langă aceste module informațioanle, campania este continuată prin activități extrașcolare ce oferă elevilor experiențe constructive: dezbateri, traininguri, conferințe, activități sportive, activități de responsabilitzare civică și etică.

Dacă doriți să aduceți Campania „De ce?” în școala sau liceul în care profesați puteți găsi mai multe informații pe site-ul nostru www.provitaiasi.ro sau pe pagina noastră de facebook, Pro Vita Iași.

Citește despre: