Deschide ușa, creștine

Colinde

Deschide ușa, creștine

Deschide ușa creștine
Că venim din nou la tine
Drumu-i lung și-am obosit
De departe am venit.

Deschide ușa, creștine,
Că venim din nou la tine.
Drumu-i lung și-am obosit
De departe am venit.

Și la Vifleem am fost
Unde S-a născut Hristos,
Și-am văzut pe a sa mamă
Pe care Maria-o cheama.

Cum umbla din casă-n casă
Ca pe fiul Său să-L nască
Umbla-n sus și umbla-n jos
Ca să nască pe Hristos!

Umbla-n jos și umbla-n sus
Ca să nască pe Iisus,
Mai târziu găsi apoi
Un staul frumos de oi

Și acolo pe fân jos
S-a născut Domnul Hristos.
Cete de îngeri coboară
Staulul de-l înconjoară.

Îngerii cu flori în mână
Împletesc mândră cunună.
Pe cunună-i scris frumos
Astăzi S-a născut Hristos.

Care cu puterea Sa
Mântui-va El lumea.
Și-de acum până-n vecie
Mila Domnului să fie
Tuturor cu bucurïe!