Descoperire: O Biblie scrisă cu litere de aur acum 1500 de ani

Religia în lume

Descoperire: O Biblie scrisă cu litere de aur acum 1500 de ani

O Biblie scrisă cu litere de aur acum 1500 de ani a fost descoperită în Turcia, în arhiva Palatului de Justiţie.

Biblia este scrisă în limba siriacă. Experţii de la Muzeul de Etnografie din Ankara, capitala Turciei, au declarat că va fi lansată o cercetare extinsă pentru a determina vârsta exactă a manuscrisului. Se intenţionează restaurarea lui, în vederea expunerii sale publicului larg, a spus Ministrul Culturii şi Turismului din Turcia, Ertugrul Gunay.
Această Biblie a făcut parte dintr-o serie de artefacte istorice confiscate de la contrabandişti în anul 2000, în sudul Antalyei, şi a fost uitată în depozitul Curţii Supreme Turceşti.

Biblia este o descoperire uimitoare, fiind scrisă în limba siriacă, un dialect al limbii aramaice, care a fost vorbită de Mântuitorul Iisus Hristos. Ea este scrisă pe piele de animal şi conţine ilustraţii fascinante cu Cina cea de Taină şi cu cei 12 Apostoli.
Pergamentul are 52 de pagini şi unii specialişti spun că ar fi similară cu Biblia Barnahass, conţinând unele cărţi necanonice.

Vaticanul a trimis o cerere în Turcia pentru a investiga textul, deşi propria sa ambasadă la Ankara neagă cererea. Valoarea acestui document este estimată la 25 milioane de euro.