Despre Sisif și reînceputuri
A fost prima oară când am participat și eu la întâlnirea tinerilor atoreni de la Vovidenia. Eram nerăbdătoare și curioasă. Când am intrat în biserică, tocmai se citeau rugăciunile începătoare. Luminile erau stinse, iar fețele tinerilor adunați, se zăreau parțial în lumina jucăușă a lumânărilor pe care le țineau în mâini. A urmat o jumătate de oră în care sufletele tuturor celor din biserică erau strânse mănunchi, acolo, în fața icoanei Maicii Domnului iar rugăciunea pornea ca dintr-un singur trup.
După terminarea cântării, ne-am adunat în cerc și am început o discuție însuflețită despre mitul lui Sisif. Nu aș fi crezut că voi avea atât de multe de învățat dintr-un mit grecesc păgân. Vedeam în munca personajului mai mult partea de inutilitate decât perseverența, mai mult placiditatea cu care-și accepta soarta decât consecvența și dârzenia lui. Așadar, la prima întrebare care ne propunea sa împărtășim gândurile noastre în legătură cu acest mit, m-am izbit de inutilitatea, lipsa de sens, de țel, de finalitate a muncii lui Sisif. Ceilalți tineri însă, au văzut partea luminoasă, încurajatoare a poveștii: deși munca îi este pedeapsă, Sisif este de admirat pentru stăruință, pentru asiduitatea cu care și-o îndeplinește. Alții au privit la cauza pentru care eroul este pedepsit: revolta împotriva lui Zeus – iar Sisif a fost astfel comparat cu un înger luciferic. Am mai făcut o comparație cu Scara Sfântului Ioan Scărarul, de unde oamenii pot cădea chiar și de pe ultima treaptă, asemenea lui Sisif care scapă bolovanul mereu aproape de vârf.
Mai apoi, pornind de la premisa că Sisif nu este fericit, am încercat să reflectăm la lipsa care îi provoacă nefericirea. Cu contribuția tuturora, s-a alcătuit o listă cu ceea ce credea fiecare că i-ar asigura protagonistului fericirea. Unii au spus că libertatea, alții că voința, un scop, o finalitate a muncii sale, familia, credința, viața însăși. Și, mai presus de toate, ne-am gândit că-i lipsește Dumnezeu. Îngândurați, ne-am pus întrebarea: cum am fi noi fără Dumnezeu? Răspunsul a fost: ca Sisif. Ne-am trăi întreaga viață fără a avea un țel spre care să năzuim. Fără speranță într-o viață viitoare. Am fi lipsiți de credință și veșnic deznădăjduiți de lipsa de finalitate a tuturor faptelor noaste. Goi sufletește. Morți.
Dezbaterea m-a pus pe gânduri. Într-adevăr, toată viața, libertatea și credința noastră stau în Hristos. De la El pornim, și spre El tânjim să ne întoarcem toată viața. Doar Hristos este cel care ne împiedică să devenim niște Sisifi moderni, ce-și trăiesc viața într-o continuă impasibilitate. Am plecat spre casă cu bucurie în suflet pentru că am întâlnit atâția oameni frumoși, dar și cu recunoștință pentru faptul că Cineva acolo sus ne ajută mereu să ne ridicăm și să împingem bolovanul până în vârf. Am avut revelația faptului că nu sunt niciodată singură; că am în jur oameni dragi ce-mi vor fi mereu alături și pe Dumnezeu care îmi va întinde mereu mâna pentru a mă ajuta să mă ridic de jos.
Singuri, ca Sisif, nu putem reuși. Împreună însă și cu Dumnezeu alături putem atinge țelul vieții noaste, comuniunea cu Dumnezeu și cu oamenii. (Mihaela Popa, ATOR Iași)
