Dezbatere ProVita: „Darul Vieții – Taină și Adevăr” în liceele din municipiul Dorohoi

Arhiepiscopia Iaşilor

Dezbatere ProVita: „Darul Vieții – Taină și Adevăr” în liceele din municipiul Dorohoi

Miercuri, 19 martie 2025, departamentul ProVita din cadrul Protopopiatului Dorohoi, coordonat de pr. Marian Liviu Iftodi, a organizat, în colaborare cu Liceul „Regina Maria” și Colegiul Național „Grigore Ghica”, dezbaterea ProVita intitulată „Darul vieții – Taină și Adevăr”, avându-l ca invitat pe pr. prof. Petru Cernat, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

Activitatea, desfășurată cu participarea elevilor și a cadrelor didactice din liceele dorohoiene, a făcut parte din tematica „Luna pentru Viață”, organizată de ProVita Dorohoi.

În cadrul întâlnirilor, părintele profesor a prezentat stadiile de dezvoltare biologică a ființei umane din momentul concepției, întărind învățătura creștină conform căreia omul este ființă, taină și adevăr din prima clipă de viață. Embrionul uman este o persoană deplină și vulnerabilă, care nu se poate apăra singură și care are nevoie de protecție și sprijin.

Discuțiile principale ale dezbaterii au vizat întrebarea: Există un moment în care omul poate să nu fie socotit om, astfel încât să fie avortat? Din punct de vedere bioetic, știm că noi înșine am fost, cândva, embrioni. Însă, dacă distrugi embrionul, dispare omul. Pe baza acestui adevăr, bioetica creștină afirmă că omul este om din momentul concepției.

Viața umană este asemenea unui lanț format din mai multe verigi, a cărui rezistență sau trăinicie depinde de modul în care fiecare verigă rezistă în timp. Aceste verigi sunt: embrionul, fătul, bebelușul, sugarul, copilul, preadolescentul, adolescentul, adultul, maturul și vârstnicul. Dacă o singură verigă a acestui lanț este slăbită, atunci și viața umană este afectată în toată complexitatea ei. De aceea, fiecare etapă a vieții trebuie protejată și sprijinită, iar făptura umană trebuie apărată și ocrotită, de la concepție și până în veșnicie., a precizat părintele Petru Cernat.

Pornind de la binecunoscuta frază „Este corpul meu și fac ce vreau cu el!”, părintele profesor, având ca reper învățăturile biblice și patristice, a accentuat faptul că fiecare mamă are de la Dumnezeu darul libertății asupra propriului trup, însă nu și asupra distrugerii embrionului uman prin avort. Acesta, asemenea unui orfan, unei văduve, unui bolnav sau unui sărac, nu se poate apăra singur, neavând o voce care să fie auzită. De aceea, a concluzionat invitatul dezbaterii, o generație de tineri care vor aprecia binele, respectul, fidelitatea, fecioria și frumosul vieții creștine are mari șanse să clădească temelia societății de mâine, care rămâne, indiscutabil, familia creștină.

La sfârșitul întâlnirii, au fost consemnate mai multe mărturii ale participanților, dintre care redăm următoarele:

„Această activitate continuă seria celor din 2024, când, în aceeași lună – Luna pentru Viață –, părintele protopop Ionuț Apetrei și reprezentantul ProVita Dorohoi, preotul Marian Iftode, pășeau în aula colegiului alături de preotul prof. Petru Cernat pentru conferința cu același nume: „Darul Vieții – Taină și Adevăr”. Astăzi, au participat elevi noi, o generație entuziastă, care a ascultat, a pus întrebări și, mai ales, a plecat acasă după două ore cu și mai multe întrebări pe care nu și le puseseră înainte. Mărturia unora dintre aceștia este elocventă pentru succesul și utilitatea conferinței, care se va materializa prin responsabilizarea acestor elevi, susținerea activităților ProVita din această lună, precum și prin participarea la „Marșul pentru Viață” din 30 martie, în Parcul Cholet, Dorohoi. Mulți dintre ei doresc să devină voluntari ProVita, ceea ce înseamnă că scopul acestor conferințe este atins prin modul activ-participativ în care se desfășoară, prin implicarea tinerilor în propria lor învățare și, de ce nu, „dezînvățare” a ceea ce au citit și aflat din surse mai puțin sigure.”, prof. Gianina Cucoreanu – voluntar ProVita

„Noi, tinerii, am avut ocazia de a adresa și răspunde la diverse întrebări sub forma unei dezbateri cu tematica „Darul Vieții – Taină și Adevăr”, în contextul unei atmosfere dezinvolte, dar care inspira certitudinea că vom fi informați corespunzător. (...) Aspectul esențial pe care părintele a încercat să îl scoată în evidență este că, indiferent de religie, credință sau de modul în care alegem să trăim ori să privim lumea, trebuie să protejăm, să cultivăm și să respectăm mereu viața.”, Ania, clasa a IX-a C.

„În cadrul conferinței, elevii colegiului, dar și unele cadre didactice, au avut ocazia de a-l cunoaște pe părintele Petru Cernat, care a dezbătut acest subiect și a răspuns la întrebări despre importanța fiecărei vieți, despre pericolele pe care le întâlnesc tinerii din ziua de azi și despre consecințele acestora.”, Elena, clasa a X-a A.

„De la început până la sfârșit, fiecare cuvânt pe care părintele Petru Cernat ni l-a adresat a avut o însemnătate enormă pentru mulți dintre noi. Cred că asemenea activități ne-ar ajuta foarte mult pe noi, tinerii din ziua de astăzi, să înțelegem viața așa cum este ea de fapt, nu cum dorim noi să o vedem.”, Evelina Iuliana, clasa a IX-a C.

Activitățile din cadrul proiectului „Luna pentru Viață” al Biroului ProVita Dorohoi vor culmina cu „Marșul pentru Viață”, care se va desfășura duminică, 30 martie, în Parcul Cholet, începând cu ora 12.00, prin organizarea de ateliere pro-viață și deplasarea pe traseul Parcul Cholet – Catedrala Dorohoi.

Întâlnirea părintelui profesor Petru Cernat cu elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” din municipiul Dorohoi poate fi vizionată accesând link-ul acesta.

(pr. Marian Liviu Iftodi, responsabil ProVita Dorohoi)

Citește despre: