Copiii, dar și adulții, reușesc din ce în ce mai greu să-și țină atenția în frâu. Ne răspândim mintea și ne pierdem pacea, iar acestea nu sunt teorii, ci probleme reale, pe care le întâmpinăm în fiecare zi. În acest context, părinți și cadrele didactice au umplut Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza” luni, 4 mai 2015, la întâlnirea cu biofizicianul Virgiliu Gheorghe. Conferința cu doctorul în bioetică s-a desfășurat în cadrul seriei „Ai copil. Învață să fii părinte”, a fost organizată de Școala „Varlaam Mitropolitul” și de Grădinița „Buna Vestire” și s-a intitulat „Premise și soluții în dezvoltarea atenției”.

Educația și dezvoltarea atenției, a funcțiilor creierului încep încă din timpul în care copilul este în burtă și, de aceea, stările emoționale ale mamei sunt foarte importante. Astfel, emoția și motivația ne urmează pe parcursul întregii vieți și, în funcție de ele, putem stimula sau inhiba atenția. Atașamentul securizant este unul dintre cei mai importanți factori de stimulare, iar copiii au nevoie de răspuns afectiv, de înțelegerea și de brațele părinților, de armonia din familie – pentru a nu deveni vulnerabili. „Încurajaţi-i pe copii să vă povestească despre experienţele lor, să citească, să folosească mult cuvântul, să caute liniştea lăuntrică, acel sentiment de la care copilul devine creativ. Sportul este foarte bun în dezvoltarea atenţiei, la fel şi muzica”, a spus Virgiliu Gheorghe.

Dacă ne dorim un copil cu o atenție sporită, sub nicio formă nu trebuie să încurajăm existența televizorului și a smartphone-ului în viața acestuia. Media stimulează răspunsul de tip pavlovian și nu oferă stimuli educativi pe fond emoțional. Pentru o bună atenție, nici alimentația nu trebuie neglijată. De asemenea, e nevoie să se pună accent pe bucuria simplă, accesibilă. Lumea artificială și hiperbolizată a jocurilor pe calculator, a televiziunii și a comunicării din virtual creează dependență și afectează ireversibil creierul.

În sporirea atenției, un rol esențial îl are și viața religioasă, care oferă un sentiment de siguranță și de protecție. Copilul împrietenit cu Dumnezeu va înțelege mai ușor că viața presupune și înfrânare și va ști, de-a lungul evoluției sale, să păstreze un echilibru și să evite extremele – exaltare sau depresie.