Taina Sfintei Euharistii, săvârşită în cadrul dumnezeieștii Liturghii, este centrul vieţii noastre, a creştinilor. Viaţa ni se desfăşoară între o Liturghie şi alta, aşa cum spunea teologul american Alexander Schmemann. De două mii de ani, Hristos se jertfeşte neîncetat pe dumnezeiescul Altar – din coasta Sa cea străpunsă izvorând viaţa întregii lumi. Acest caracter de jertfă nesângeroasă este trăit în Orient în mod sângeros, în cel mai serios sens al cuvântului.

Aşa cum mărturisesc ziarele Christian Post şi Al Jazeera, în 2016, cele mai multe atacuri asupra comunităţii creştine din câmpia Ninive, din Irak, au avut loc în zilele de duminică, în timpul serviciului liturgic. Au fost distruse majoritatea bisericilor din oraşul Mosul şi din împrejurimi. Dureros este faptul că au murit foarte mulţi creştini, despre care sursele occidentale au refuzat să scrie. Cea mai recentă mărturie aparţine unui diacon din satul Karrada. Deşi comunitatea număra doar câteva zeci de suflete, majoritatea creştinilor emigrând în Liban sau Kurdistan, Liturghia nu a încetat a fi săvârşită de către comunitatea chaldeeană răsăriteană.

În luna septembrie a anului 2016, în plină dimineaţă de duminică, biserica a fost atacată de către rebelii Daesh. Scăpând cu viaţă, diaconul Sarmad Ozan a povestit jurnalistului Raymond Ibrahim experienţa dureroasă prin care a trecut comunitatea creştină din Karrada: „Părintele vorbea în mijlocul bisericii, când a explodat prima bombă la uşa clădirii. În învălmăşeala momentului, când toţi se îngrămădeau să iasă, m-am gândit la Trupul şi Sângele lui Hristos care erau în Potir. Dacă va fi să mor, măcar Sfintele să nu cadă în mâna păgânilor, mi-am spus în minte. Nu am ştiut ce să fac, mi-am desfăcut veşmântul la piept şi am ascuns acolo Potirul, care era aproape plin. Am închis ochii şi am ieşit. Afară se auzeau împuşcăturile. Cu harul lui Dumnezeu am reuşit să ajung lângă zidul bisericii mari. De acolo m-am adăpostit într-un pasaj, unde mai erau şi alţi creştini. Am stat acolo până a doua zi, când au sosit forţele guvernamentale şi au asigurat zona. Nu am spus nimănui ce am în sân. Cu evlavie m-am prezentat episcopului abia a doua zi, când am scos din sân Potirul. Minunea lui Dumnezeu, nu se vărsase nicio picătură!”.