Dies academicus la Institutul de Teologie de la Chambesy
Ceremonia Dies academicus marchează inaugurarea noului an academic la Institutul de Studii Superioare de teologie ortodoxă de la Centrul ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy – Geneva.
Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului a transmis un mesaj de salut şi încurajare pentru noul an academic. El a spus: “Sarcina primară şi cea mai importantă este ca noua generaţie de teologi să cunoască şi să iubească teologia, pentru a putea percepe şi a face teologie bazându-se pe faptul că tradiţia, istoria, trecutul, prezentul şi viitorul nu sunt o formă superficială de cunoaştere, ci o experienţă trăită, o forţă dominantă, adică viaţa însăşi a Bisericii prin Biserica însăşi şi prin viaţa sa sacramentală”.
Directorul Centrului teologic, Înaltpreasfinţitul Ieremia al Elveţiei a urat bun venit noilor studenţi, iar Rectorul institutului, Vlassios Phidas a vorbit despre modificările din programele de studiu.
În institut se află studenţi din Patriarhia Ecumenică, din Bisericile Rusiei, Serbiei, României, Bulgariei, Greciei şi Poloniei.