Există multe dificultăți în cadrul căsniciei și nici o căsnicie nu este scutită, cu desăvârșire, de necazuri și de poticniri. Nimeni nu este singur, ci are alături o altă persoană, o existență separată, iar între ei trebuie să existe înțelegere, învoială și întreolaltă cu Dumnezeu. S-au căsătorit ca să fie împreună cu Dumnezeu. Cum se va armoniza viața conjugală, pentru ca ea să conducă la Dumnezeu? Cred că și acest lucru este foarte greu. Despre el ne pot vorbi, mai bine, cei căsătoriți. Cred, însă, că este grea căsătoria, ca mijloc care duce la Dumnezeu, pentru că, în căsnicie sunt toate cele care-l înconjoară pe om și îl despart de Dumnezeu. Dar, în niciun alt mod nu se reușește într-atât ieșirea persoanei din propria carapace, ca în sânul căsniciei. În niciun alt fel nu se realizează într-atât comuniunea și dăruirea, acceptarea celuilalt, ca în sânul căsniciei. 

Căsnicia, prin ea însăși, copiii, îl formează pe om, îl liniștesc, îl scot din carapacea propriului egoism. Dacă, însă, căsnicia se limitează doar la dăruirea unuia către celălalt, la factorul uman, omul încheie prin a deveni un individualist, un egoist. Eu sunt nimic dacă mă închid în mine însumi. Pier. Dacă prin Taina nunții cei doi intră în comuniune cu Dumnezeu, atunci ies din eul propriu, încep să existe și astfel vine izbăvirea și renașterea.

(Arhimandrit Simeon Kraiopoulos, Adolescență, Feciorie, Căsătorie, Editura Bizantină, București, 2010, pp. 214-215)