„Dimensiunea spirituală a drepturilor omului“, ediţia a XV-a

Arhiepiscopia Iaşilor

„Dimensiunea spirituală a drepturilor omului“, ediţia a XV-a

În perioada 4-6 noiembrie 2012, va avea loc în Sala Senat a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi simpozionul internaţional „Dimensiunea spirituală a drepturilor omului“.

În perioada 4-6 noiembrie 2012, va avea loc în Sala Senat a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi simpozionul internaţional „Dimensiunea spirituală a drepturilor omului“. Tema din acest an este „Educaţia pentru toţi“. Evenimentul este organizat de Institutul Român pentru Drepturile Omului - IRDO din Bucureşti, în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza“ (UAIC) din Iaşi - Institutul de Educaţie Continuă, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a UAIC din Iaşi, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iaşi.

„În urmă cu 15 ani, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, oferea binecuvântare pentru această manifestare. În prezent, nu doar că ne bucurăm de binecuvântarea unei continuităţi, ci avem o susţinere aleasă din partea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Tema din acest an este consacrată educaţiei pentru toţi. Această opţiune a noastră este justificată, întrucât educaţia îşi arată pregnant importanţa ei, mai ales în momente de criză economică, socială şi spirituală. Participanţii vor aborda tema întâlnirii din trei puncte de vedere: perspectiva spirituală, perspectiva ştiinţelor educaţiei şi perspectiva ştiinţelor juridice a dreptului la educaţie. S-a conturat definitiv ideea că abordarea din perspectiva dimensiunii spirituale a tuturor celor încredinţate educatorilor este foarte importantă. Prea uşor ni se pare că totul începe la o anumită dată în istorie. Avem obligaţia să căutăm mărturia că dimensiunea spirituală a toate cele ce sunt şi vor rămâne în lume este importantă“, a spus prof. univ. dr. Laurenţiu Şoitu, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a UAIC din Iaşi. (C. Ciofu)