Doamna Elena Irina, mamă a cinci preoți, a fost înmormântată la Verșeni (jud. Iași)
Sâmbătă, 7 octombrie 2023, la Biserica „Sfinții Împărăți Constantin și Elena” din satul Verșeni, comuna Miroslovești, județul Iași, a fost săvârșită slujba înmormântării pentru d-na Elena Irina.
Din soborul de preoți slujitori au făcut parte: pr. Gheorghe Muraru, protopop al Protopopiatului Pașcani; pr. Pavel Postolache, protopop emerit al Protopopiatului Pașcani; pr. Neculai Axentioi, protopop al Protopopiatului Târgu Neamț; pr. prof. Ioan Mihoc, fost director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, arhim. Mihail Daniliuc, egumen al Schitului Vovidenia și cadru didactic la seminarul nemțean; pr. prof. Gheorghe Onofrei; pr. Vasile Ghindaoanu, parohul Parohiei Verșeni, precum și alți numeroși preoți din Protopopiatele Târgu Neamț și Rădăuți.
La finalul slujbei de înmormântare, a urmat o serie de cuvântări care au elogiat personalitatea răposatei Elena Irina. Astfel, pr. Axentioi Neculai, protopop al Protopopiatului Târgu Neamț, a transmis mesajul de condoleanțe din partea preoților din protopopiat. În cuvântul său, părintele protopop a remarcat „cum rodește binecuvântarea lui Dumnezeu într-o familie creștin-ortodoxă, atunci când soții își pun toată nădejdea în Bunul Dumnezeu, pentru că nu e lucru puțin să ai cinci copii și pe toți să-i afierosești lui Dumnezeu ca vrednici slujitori ai sfintelor altare, fiecare dintre ei îndeplinindu-și misiunea de iconomi ai tainelor lui Dumnezeu”.
Pr. Prof. Ioan Mihoc, fost director al Seminarului nemțean, a transmis sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, evidențiind împreuna lucrare a familiei Pr. Ioan Viorel Irina, secretar al unității de învățământ și a doamnei preotese Tatiana, contabil-șef al liceului: „Am putut vedea în acest răstimp felul în care mama Elena a pus în sufletul copiilor ei sentimente de dragoste față de Dumnezeu și de aproapele, de cumințenie, de hărnicie, crescând oameni cu totul și cu totul aleși”.
Pr. Arhim. Mihail Daniliuc, egumen al Schitului Vovidenia, a așezat la inimile familiei îndoliate și a celor prezenți condoleanțe din partea mănăstirilor și schiturilor din zona Neamțului: „Drumul către Mitești, la înmormântarea unei mame deosebite care s-a născut în acest binecuvântat loc, mi-a adus aminte de mama lui Mihail Sadoveanu, o mamă martiră, ca orice mamă, de altfel, pe care fiul ei o stima în mod deosebit și despre care spunea așa: Maica mea avea chipul blând de icoană. Fiecare mamă este o icoană și atunci când mamă moare, moare cu ea un întreg univers, universul copilăriei noastre, pentru că ea ne-a împrumutat trup din trupul ei și sânge din sângele ei”.
În continuare, pr. protopop Gheorghe Muraru a dat citire biografiei răposatei, după care, împreună cu soborul de preoți a fost protagonistul unui moment emoționant, interpretând cântecul Mama – stau adeseori pe gânduri și privesc.
A urmat, apoi, cuvântul pr. protopop emerit Pavel Postolache. Acesta a remarcat frumoasa creștere pe care mama Elena a acordat-o celor cei cinci fii ai săi, copii care i-au fost mângâiere, bucurie și sprijin bătrâneților, spre deosebire de vremurile actuale, când multe mame varsă lacrimi pentru fiii care își uită părinții și cad pradă patimilor acestui veac.
Pr. Mihai Isopescu, preot slujitor la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din orașul Vicovu de Sus – Plai, a transmis mesajul de condoleanțe al preoților din Protopopiatul Rădăuți, cel mai mare dintre frați, pr. paroh Mircia Irina, slujește de patru decenii, subliniind faptul că „de acum înainte mama Elena va fi prezentă în familiile fiilor ei prin rugăciunile înălțate la tronul lui Dumnezeu, fiind, în acest fel, mai de folos chiar decât a fost până acum”.
La final, pr. paroh Vasile Ghindăoanu a amintit faptele de milostenie care au caracterizat viața roabei lui Dumnezeu Elena, simțindu-se onorat să găzduiască un asemenea sobor. Sfinția sa a mulțumit tuturor clericilor și credincioșilor care au adus un ultim omagiu răposatei.
Repere biografice
Elena Irina s-a născut la data de 20 septembrie 1939, într-o familie cu opt copii, printre care se numără și pr. Costel Olariu de la Biserica „Sfânta Paracheva” din Pașcani, cel care a înrădăcinat și care le-a insuflat celor cinci copii ai surorii sale dragostea de Dumnezeu și de Biserica Sa. Rămasă orfană de tată de la o vârstă fragedă, Elena a fost crescută de mama Lucreția, văduvă de război, care a înzestrat-o cu multe calități moral-creștine, ajutând-o, la rându-i, să-i educe pe frații mai mici.
Dumnezeu a binecuvântat 67 de ani de împreună viețuire alături de soțul Vasile Irina, cu care s-a căsătorit la vârsta de 17 ani și pe care l-a urmat în ținutul Dornelor Bucovinei (satul Floreni, comuna Dorna Candrenilor, jud. Suceava), unde a fost detașat cu locul de muncă, timp în care au dat viață celor cinci copii dăruiți de Dumnezeu. Unind permanent rugăciunea cu munca, a știut să își crească fiii cu dragoste față de Dumnezeu și de semeni, urmărind îndeaproape permanenta lor prezență la biserică și la școală, până ce toți și-au desăvârșit studiile teologie la Facultățile de Teologie Ortodoxă București, Sibiu și Oradea, ajungând vrednici slujitori ai Bisericii Ortodoxe. Patru dintre cei cinci fii aparțin Protopopiatului Târgu Neamț: pr. Dumitru Irina, preot paroh la Filioara, pr. Marius Irina, preot paroh la Ghindăoani, pr. Ioan-Viorel Irina, preot paroh la Parohia Vânători și secretar la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de aproape 30 de ani și diaconul Severian Irina de la Parohia Filioara. Pr. Mircia Irina, cel mai mare dintre frați, este preot paroh la Parohia „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din orașul Vicovu de Sus, Protopopiatul Rădăuți.
Cu pasiune și spirit mucenicesc, după aproape 40 de ani, Elena s-a reîntors în locurile natale alături de soțul Vasile, construind casă cu gospodărie la Verșeni, loc în care s-a dedicat cu multă jertfelnicie atât familiei, cât și persoanelor vulnerabile, tinerilor orfani, cărora le-a fost un permanent sprijin material, dar mai ales spiritual. Cu ochelarii pe ochi, citea mereu cărțile de bază ale creștinului: Acatistierul, Ceaslovul, Psaltirea, dar și Ziarul Lumina, pe care îl primea adesea de la cei 5 feciori ai săi. De asemenea, asculta fără încetare Radio Trinitas și urmărea programele Trinitas TV.
Plină de credință și nădejde, de bunătate și smerenie, a fost o credincioasă practicantă, o vrednică fiică duhovnicească a marilor duhovnici ai Moldovei și ai țării, mari rugători ai vestitelor noastre mănăstiri precum: Paisie Olaru, Ilarion Argatu, Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc și Teofil de la Sâmbăta, când venea la Sibiu. Pentru a-și intensifica rugăciunea și viața spirituală, adesea lua calea pelerinajului la mănăstiri și catedrale din Modova și din întreaga țară, unde se ruga intens la sfinții noștri ocrotitori. Nu întâmplător, poate, a plecat la Domnul la începutul lunii octombrie, la începutul celui mai mare pelerinaj din țară, crezând cu tărie că a plecat spre cele veșnice în brațele celei pe care a iubit-o atât de mult, Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească cu drepţii sufletul roabei Sale Elena, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Fericită să fie calea pe care pășește astăzi sufletul ei către Împărăția lui Dumnezeu!
Veşnica ei pomenire din neam în neam! (Dr. Andreea-Evelina Isopescu)