Doar o treime dintre români vor să-şi petreacă concediul în ţară
Pentru acest an, 33% dintre românii intervievaţi în cadrul unui sondaj referitor la atitudinea europenilor faţă de turism au spus că îşi vor petrece vacanţa în ţară, 19% în alte state din Uniunea Europeană, 13% în afara UE, iar 34% spun că nu vor pleca sau nu sunt siguri.
Aproape jumătate dintre români (46%) nu au plecat anul trecut în vacanţă, majoritatea, respectiv 62%, invocând motive financiare, arată sondajul comandat de Comisia Europeană. În aproape toate ţările incluse în cercetare, majoritatea repondenţilor care nu au plecat anul trecut în vacanţe sau călătorii scurte au invocat lipsa banilor. Astfel de motive au fost citate de peste şase din zece participanţi la sondaj în Ungaria (68%), Bulgaria (65%) şi România (62%). În majoritatea ţărilor analizate, respectiv 25 din 32, peste jumătate dintre persoanele intervievate au spus că şi-au organizat singuri vacanţele, în cazul României proporţia fiind de 77%, în creştere de la 59%. La nivelul Europei, 68% dintre cetăţenii UE au mers într-un concediu în 2010, în creştere cu trei procente faţă de 2009, evoluţie care confirmă alţi indicatori potrivit cărora turismul a ieşit din criza economică. Turiştii îşi manifestă în continuare preferinţa pentru destinaţiile turistice tradiţionale (58%), în timp ce 28% dintre aceştia ar dori să descopere noi destinaţii. În cazul românilor, aceştia preferă destinaţiile tradiţionale în proporţie de 55%.
La nivelul statelor membre UE, Italia a fost destinaţia de vacanţă cel mai frecvent menţionată pentru acest an (11,5%). Spania a ieşit pe locul al doilea, cu 8,6%, urmată de Franţa (8,2%). Peste 30 mii de cetăţeni cu vârsta de minimum 15 ani, selectaţi în mod aleatoriu, au fost intervievaţi, în luna februarie, în cele 27 de state membre, precum şi în Norvegia, Islanda, Croaţia, Turcia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Acesta este al treilea an consecutiv în care Comisia Europeană a comandat un sondaj amplu referitor la evoluţia turismului.