Doi ierarhi vor resfinţi biserica Parohiei Talpa, Protopopiatul Dorohoi
Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal, vor resfinţi luni, 9 iunie 2014, Biserica „Sfânta Treime“ din Parohia Talpa, Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani.
Lăcaşul de închinăciune, care datează din anul 1777, a fost ridicat de stolnicul Teodor Volinschi, fiind renovat de două ori de-a lungul timpului. În anul 2011, au început lucrările de refacere a bisericii, pentru a primi valoarea şi frumuseţea de altădată. Astfel, s-a refăcut structura de rezistenţă a sfântului lăcaş din lemn, apoi s-a intervenit atât la exterior, cât şi la interior. „Sfânta masă a fost refăcută din piatră masivă, iar mobilierul vechi a fost restaurat. Prin contribuţia doamnei Asapazia Cojocaru, s-au cumpărat obiectele necesare desfăşurării sfintelor slujbe“, a spus pr. paroh Daniel Căliman.