„Dor de țară, dor de suflet românesc!”, la Liceul „Decebal” din București

Educaţie

„Dor de țară, dor de suflet românesc!”, la Liceul „Decebal” din București

Cu toate că trăim vremuri tulburi, activitățile extracurriculare nu au dispărut din peisajul școlilor noastre, ci au îmbrăcat altă formă, s-au regrupat, astfel încât pagubele produse de pandemie la nivel de implicare să fie minime.

Așa a luat naștere proiectul Dor de țară, dor de suflet românesc, proiect înscris în cadrul concursului Familia – Biserica românilor de pretutindeni de către Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Titan, în parteneriat cu Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Torino, Italia, și cu Liceul Teoretic Decebal, București,

Proiectul s-a desfășurat în perioada ianuarie – martie 2021 și a constat în realizarea mai multor obiecte (mărțișoare, icoane pe sticlă, obiecte decorative), din vânzarea cărora s-a strâns suma de 9320 de lei cu ajutorul căreia au fost cumpărate articole sportive, de birotică, scaune, etc pentru nevoile Fundației Filantropice Metropolis. De asemenea, tinerii înscriși în proiect au participat și la activități inițiere în arta iconografiei, dar și de recreere.

Cu prilejul acestui proiect am observat cât de mult își doresc copiii să socializeze, să împărtășească trăiri, experiențe, temeri, dorințe, idealuri. Un aspect foarte important este cel al relaționării cu Dumnezeu, comunicare ce a căpătat noi valențe și intensități în contextul pandemiei, toți având în El cel mai puternic sprijin în efortul de depășire a acestei situații complicate la nivel mondial. (Elena Rusu, profesor de religie la Liceul Teoretic Decebal)

Citește despre: