Două clase pregătitoare la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“
Şcoala „Varlaam Mitropolitul“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează înscrieri pentru clasa pregătitoare în două locaţii, respectiv la Şcoala „Varlaam“ din str. Lascăr Catargi şi Grădiniţa „Buna Vestire“ din str. Costache Negri nr. 48 Iaşi. Numărul total al locurilor disponibile este 35.
În anul şcolar 2012-2013, Şcoala „Varlaam Mitropolitul“ pune la dispoziţia părinţilor 35 de locuri în cele două clase pregătitoare, organizate în două locaţii: la Şcoala „Varlaam“, din strada Lascăr Catargi nr. 33, şi Grădiniţa „Buna Vestire“, din Str. Costache Negri nr. 48. „Copiii acceptaţi în clasa pregătitoare de la Şcoala „Varlaam“ vor parcurge procesul educaţional în întreg ciclul primar aici, pentru următorii 5 ani, în timp ce copiii înscrişi în clasa pregătitoare de la grădiniţă vor putea urma, începând cu clasa I, cursurile unei alte şcoli, în funcţie de decizia părinţilor“, a explicat Monica Costea, director de Comunicare şi Marketing al Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul“.
Pentru înscrierea la Şcoala „Varlaam“ este necesară parcurgerea mai multor paşi, respectiv completarea formularului de înscriere, participarea familiei la un interviu, până în data de 2 martie, urmând ca după răspunsul pozitiv primit la interviu să fie semnat contractul şi plata taxei de înscriere. Înscrierea formală a copilului, conform precizărilor Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, din ianuarie 2012, se va face la Şcoala „Varlaam“ în perioada 5-16 martie, iar părinţii care au parcurs primii 4 paşi vor primi un calendar detaliat pe zile al acestei perioade. Pentru mai multe detalii despre procesul de înscriere, pe www.scoalavarlaam.ro/despre-noi/inscriere.
Părinţii care optează ca micuţii lor să urmeze clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2012-2013 în cadrul Grădiniţei „Buna Vestire“ vor completa fişa de înscriere şi vor participa la o discuţie cu directorul grădiniţei până la data de 20 aprilie. „Înscrierea formală a copilului la clasa pregătitoare din cadrul grădiniţei noastre se va face conform calendarului înscrierilor, în perioada 23-25 aprilie, însă organizarea acestei clase va fi posibilă doar în cazul în care există minimum 15 cereri“, a explicat Monica Costea.
Pentru clasa I mai erau disponibile la începutul acestei săptămâni 3 locuri, iar înscrierile continuă până în data de 2 martie.
Mai multe informaţii referitoare la procesul de înscriere, precum şi alte detalii legate de procesul educaţional, taxe de înscriere şi taxe de şcolarizare pot fi obţinute la sediul celor două instituţii sau la numerele de telefon 0733.150. 554 (Andreea Mangalagiu, director Grădiniţa „Buna Vestire“ - andreea.mangalagiu@fundatiavarlaam.ro) sau 0727.377.334 (Monica Costea, director de Comunicare şi Marketing - monica.costea@fundatiavarlaam.ro).