A doua ediție a Taberei din pridvorul satului, în Parohia Schitu Duca

Arhiepiscopia Iaşilor

A doua ediție a Taberei din pridvorul satului, în Parohia Schitu Duca

În perioada 29-31 iulie 2022, în Parohia Adormirea Maicii Domnului Comuna Schitu Duca, Protopopiatul Iași 3, l inițiativa preotului paroh Dan Pădure s-a desfășurat a doua ediție a Taberei din pridvorul satului.

Tabăra a fost organizată cu sprijinul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în colaborare cu Primăria Schitu Duca, Școala Gimnazială Poieni și Dispensarul Comunei.

Cu această ocazie s-au desfășurat diverse activități, pe categorii de vârstă: ateliere de scrisori, de comunicare, de practică religioasă, de istorie și de creație. Anul acesta, pe lângă cei 180 de copii din comuna Schitu Duca, s-au alăturat și copii din Târgu Frumos și Vaslui.

Împreună s-au bucurat de dansuri, jocuri pe echipe, jocuri olimpice, tir cu arcul și vânătoare de comori. De asemenea, d-na dr. stomatolog Ioana Danale le-a vorbit copiilor dspre importanța igienei orale și i-a bucurat cu daruri. Tot în cadrul taberei, d-l Asoltani Adrian a prezentat o demonstrație de Kick boxing, din partea echipei Scorpions Schitu Duca.

În cea de-a treia zi de tabără, copiii au participat la Sfânta Liturghie, unde L-au primit pe Hristos prin Sfânta Împărtășanie. Apoi Asociația Geto-Dacilor din Moldova, invitată de Domnul Primar Grigore Corciovă, i-a captivat pe copii prin ateliere de gătit, jocuri, costume și obiecte medievale. Focul de tabără și lansarea de lampioane au încununat șirul activităților.

„Mulțumim Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Părintelui Mihail Siminciuc pentru echipa de voluntari, Primăriei Schitu Duca, prin Domnul Primar Grigore Corciovă, Școlii Gimnaziale Poieni, prin Doamna Director Gontariu Ramona Andreea, Domnul Director Adjunct Goga Vasile și cadrele didactice implicate precum și Doamnei Doctor Mihaela Pandele. De asemenea, aducem mulțumiri Pr. Protopop Roșu Mihail din cadrul Protopopiatului Iași 3 pentru îndrumare, sponsorilor și tuturor celor implicați”, a transmis părintele Dan Pădure.

Citește despre: