Oficierea programului liturgic al hramului în Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit“ a fost un moment îndelung aşteptat de credincioşii ieşeni, deoarece, în ultimii trei ani, impresionantul şi vechiul lăcaş de cult a necesitat ample lucrări de construcţie, restaurare şi consolidare. De aceea, joi, 5 decembrie 2013, la prima Liturghie a hramului oficiată în biserica ieşeană după restaurare, deşi nu a fost sărbătoare legală, numeroşi ieşeni au ales să-l cinstească pe Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit, în lăcaşul de cult ce-l are ca şi ocrotitor. Alături de slujitorii de la biserica ieşeană, pr. paroh Narcis Constantin Axinte, consilier în cadrul Sectorului de asistenţă socială şi medicală „Diaconia“ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr. Mihai Prodan, inspector eparhial în cadrul Sectorului de asistenţă socială şi medicală al Arhiepiscopiei Iaşilor, din sobor, la slujba hramului, au mai făcut parte arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a fost şi protosul slujbei, pr. Iulian Negru, consilier al Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, precum şi mai mulţi preoţi din oraş şi din împrejurimi. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenţi teologi.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit la final de arhim. Hrisostom Rădăşanu care a amintit de menirea omului de a fi sfânt şi prieten al lui Dumnezeu, apoi a vorbit de viaţa Sfântului Sava cel Sfinţit care s-a îndreptat spre viaţa monahală de la o vârstă foarte fragedă: „Tatăl Sfântului Sava cel Sfinţit a fost ostaş, şi pentru că a fost nevoit să plece pe câmpul de luptă la ordinele împăratului, copilul său a rămas în grija unor unchi care au început să se certe pentru acesta şi pentru averea acestuia. Smintindu-se de cearta rudeniilor sale, Sfântul Sava, la numai 8 ani, a lăsat toate pentru dragostea lui Dumnezeu şi a fugit într-o mănăstire. De la această fragedă vârstă şi până la 94 de ani, Sfântul Sava a trăit numai în mănăstire, într-o deosebită asceză trupească şi sufletească, în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Viaţa deosebită a Sfântului i-a făcut pe contemporanii acestuia să se mire de curajul, de asceza şi de înţelepciunea lui, de puterea lui de a iubi, de a ierta, de a fi răbdător şi înţelegător, de a-i ajuta pe oameni să dobândească mântuire, căci, prin Sfântul Sava, numeroase persoane, urmându-i exemplu, au dobândit Împărăţia cea cerească“.

De asemenea, pr. paroh Narcis Constantin Axinte a mulţumit preoţilor slujitori, dar şi credincioşilor, pentru împreuna-slujire şi împreuna- rugăciune. „În cei trei ani în care nu am slujit în această biserică, pentru că ea a fost în reparaţii, am simţit că rugăciunile dumneavoastră şi ale celor care au participat la hramurile mai smerite oficiate în capela cea mică din Casa «Diaconia» ne-au dat putere să muncim mai cu spor şi să nu renunţăm la gândul de a avea un lăcaş de cult reînnoit“, le-a spus părintele paroh enoriaşilor prezenţi.

Hramul Colegiului „Sfântul Nicolae“

Studenţii teologi ieşeni, membri ai Colegiului „Sfântul Nicolae“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, alături de directorul Valentin Iulian Țoc, au ales să-şi sărbătorească ocrotitorul tot la Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit“. După ce joi seara au participat la slujba Vecerniei Mari, ieri, 6 decembrie, în ziua cinstirii marelui Ierarh, studenţii teologi au dat răspunsurile la strană la Sfânta Liturghie oficiată de arhim. Hrisostom Rădăşanu, de pr. paroh Narcis Constantin Axinte şi de pr. Mihai Prodan.

În cuvântul de învăţătură, arhim. Hrisostom Rădăşanu a vorbit despre lucrurile care i-au definit viaţa Sfântului Ierarh Nicolae: „Sfântul Porfirie, un sfânt cotemporan nouă, ne spune că Hristos nu a venit pe pământ pentru ca să ne facă pe noi să ne simţim mai bine, ci ca să ne facă mai buni. Aşa şi Sfântul Ierarh Nicolae, cel bun, cel milostiv, a înţeles lucrul acesta şi a tratat relaţia sa cu Dumnezeu ca fiind ceva foarte serios. A luat în serios ceea ce Dumnezeu voia să-i spună şi şi-a dat seama că a fi în credinţă nu este doar a împlini nişte rituri, nu înseamnă doar a respecta nişte soroace, a merge la biserică doar pentru că altceva mai bun nu avem de făcut, sau a posti pentru că trebuie să ne păstrăm silueta, sau a ne ruga pentru a ne simţi bine şi mulţumiţi cu cele din jurul nostru, ci pentru a ne mântui. Mântuirea înseamnă din perspectiva credinţei creştine accederea la Împărăţia aceea veşnică pe care Hristos Domnul a făgăduit-o tuturor celor care Îl iubesc şi care Îl urmează pe Dânsul. Viaţa aceasta nu este decât un pretext, pare a ne spune Sfântul Nicolae, un pretext pentru a câştiga o viaţă mult mai bună, una cerească, una veşnică, o viaţă care este viaţa lui Dumnezeu şi a tuturor puterilor dumnezeieşti care Îl înconjoară şi care Îi slujesc“.

La final, studenţii prezenţi au fost invitaţi la o agapă.