Deunăzi, mai-marii noştri au decis că, de acum înainte, discriminarea homosexualilor va fi interzisă. Pe viitor, articolul 4 din Constituţie ar urma să sune astfel: “România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. Este interzisă orice discriminare bazată pe sex, culoare, naţionalitate, origine etnică sau socială, trăsături genetice, limbă, credinţă sau religie, opinii politice sau de altă natură, proprietate, naştere, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală”.

A introduce în Constituţie sintagma „orientare sexuală” înseamnă, de fapt, legitimarea homosexualităţii la nivel oficial. E lesne de înţeles ce va atrage după sine această decizie. Propaganda homosexuală în şcoli va lua amploare, iar penalizarea celor care o susţin va deveni, practic, imposibilă. De asemenea, orice formă de înfierare a acestor practici împotriva firii şi dumnezeirii va fi reprimată. Ne va fi greu, poate chiar imposibil, să ne mai exprimăm revolta faţă de toate aceste anomalii. Vom fi obligaţi să le considerăm manifestări normale ale sexualităţii umane. Copiii noştri vor privi cum cuplurile de homosexuali se îmbrăţişează şi se sărută în pieţele publice, iar asta li se va părea un lucru firesc. Afirmaţia că un copil are nevoie de o mamă şi de un tată va fi considerată incitare la ură. Acceptarea homosexualităţii va deveni datoria unui cetăţean model.

Toţi creştinii care se vor opune homosexualităţii, definind-o ca anomalie sau boală, vor fi catalogaţi imediat drept „homofobi”.

Aşadar, dragi creştini „homofobi”, de azi înainte nu vom mai avea voie să recunoaştem public că homosexualitatea este o tulburare psihică. Va trebui să o considerăm doar un alt „stil de viaţă”. Nu vom mai avea voie să afirmăm adevărul biblic legat de acest păcat strigător la cer şi de modul în care Dumnezeu a pedepsit Sodoma şi Gomora, preschimbându-le în cenuşă. Că vom fi catalogaţi drept fascişti, huligani, retrograzi, fanatici, ultrareligioşi. Degeaba vom încerca să le amintim celor care azi conduc destinele ţării că legiferarea sodomiei va atrage după sine distrugerea familiei, instituţionalizarea desfrâului, a perversiunilor sexuale, pedofiliei şi incestului. Vocea noastră nu va mai fi ascultată.

Şi atunci, ce credibilitate mai au instituţiile statului, dacă în sânul lor se răspândeşte cancerul moral al desfrânării? Mai mult decât atât, ce fel de stat este acela care loveşte, cu bunăştiinţă, în celula elementară a societăţii şi a Bisericii, care este familia, negându-i dreptul la existenţă? Ce fel de stat este acela care privează familia de funcţiile sale fundamentale, îndeosebi de cea educativã, când rolul statului este tocmai acela de a proteja şi promova familia? Dar noi, creştinii “homofobi”, pe ce poziţie ne situăm? Ne putem lăsa copiii, de bună voie, pe seama noilor “educatori”?

În majoritatea ţărilor occidentale se duce azi o campanie agresivă de pervertire a copiilor, de construire a unei societăţi în care relaţiile familiale şi comunitare tradiţionale trebuie distruse şi înlocuite cu altele. O societate în care “familia” de homosexuali să fie considerată absolut normală. În aceste ţări, copiii învaţă, încă de la grădiniţă, că există mai multe tipuri de familii, printre care şi cele homosexuale, fiind familiarizaţi cu noţiunile de “toleranţă”, “acceptare” şi “respect”. Totodată, educatorii au grijă să-i înveţe pe copii că ar putea avea orientări sexuale diferite, în urma procesului  supranumit “coming out” (ieşirea la iveală). O sintagmă înşelătoare care sugerează că oamenii pot fi homosexuali fără să-şi dea seama. În cazul acesta, copilului nu ar trebui să-i fie ruşine sau să creadă că se întâmplă ceva anormal cu el, ci să accepte ceea ce de fapt e. Aceşti copii sunt educaţi de mici în spiritul toleranţei şi acceptării homosexualităţii, ca orientare sexuală „normală”. Când vor creşte, vor răspândi, la rândul lor, propaganda homosexuală, fiind bravi luptători împotriva discriminării.

Este ceea ce ne dorim pentru copiii noştri?

Din ce în ce mai multe ţări legalizează căsătoriile între homosexuali, precum şi adopţiile de copii de către aceştia, deschizând, astfel, drumul către procrearea medicală asistată (PMA) şi folosirea mamelor surogat (GPA).

Pe ce poziţii se va situa România? Dacă nu tăiem răul din rădăcină, cât încă nu e prea târziu, vom fi zdrobiţi de tăvălugul Noii Ordini Mondiale care nu urmăreşte decât distrugerea ultimelor redute ale neamului: Biserica şi Familia. Şi asta cât de curând.