Praznicul Înălțării Domnului ocupă un loc deosebit în spiritualitatea ortodoxă, fiind sărbătoarea prin care firea omenească, asumată de Fiul lui Dumnezeu prin întrupare, este ridicată în slava cerească. La patruzeci de zile după Înviere, Mântuitorul Iisus Hristos Se înalță la cer înaintea ucenicilor, binecuvântându-i și făgăduindu-le trimiterea Duhului Sfânt. Înălțarea nu înseamnă despărțirea lui Hristos de oameni, ci intrarea firii omenești în comuniunea deplină cu Dumnezeu și deschiderea drumului omului spre Împărăția cerurilor. De aceea, Biserica privește această zi ca pe un praznic al bucuriei și al nădejdii, nu ca pe un timp al fricii sau al semnelor misterioase. În lumina Înălțării, omul este chemat să-și ridice viața din robia păcatului spre adevărul Evangheliei și spre încrederea deplină în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

De-a lungul timpului, în jurul acestei mari sărbători s-au adunat numeroase tradiții populare, unele frumoase și ancorate în duhul ortodox, altele, însă, amestecate cu credințe superstițioase care au alterat sensul autentic al praznicului. De exemplu, în unele zone ale țării se spune că, la „Joimari” sau la Înălțare, sufletele morților care nu își găsesc drumul spre cer se transformă în moroi sau strigoi și pot face rău oamenilor și animalelor. În alte locuri există credința că nu trebuie lucrat pământul în această zi „ca să nu bată grindina”. De asemenea, circulă ideea că sufletele celor adormiți în Săptămâna Luminată s-ar înălța la cer tocmai în ziua Înălțării Domnului. Alături de acestea există și tradiții care au rămas apropiate de duhul Bisericii, precum salutul pascal „Hristos S-a înălțat!”, folosit până la Rusalii, ori obiceiul pomenirii eroilor și al participării la slujbele dedicate celor adormiți.

Învățătura Bisericii noastre strămoșești cu privire la astfel de tradiții, ne îndeamnă  să facem deosebire clară între obiceiul popular curat și superstiția care naște teamă și confuzie. Ortodoxia nu condamnă tradițiile care exprimă credința și identitatea unui popor, însă respinge acele practici care mută încrederea omului de la Dumnezeu spre semne, frici sau mecanisme magice. Credința în moroi și strigoi nu are niciun temei în învățătura noastră dreptmăritoare. Sfânta Scriptură spune limpede că sufletele oamenilor sunt în mâna lui Dumnezeu și că după moarte urmează judecata (Înțelepciunea lui Solomon 3, 1; Evrei 9, 27). Biserica nu îi privește pe cei adormiți ca pe niște spirite rătăcitoare care provoacă rău, ci ca pe persoane pentru care se roagă cu dragoste și nădejde în înviere. De aceea, adevărata atitudine creștină față de cei adormiți este rugăciunea, pomenirea la Sfânta Liturghie, milostenia și păstrarea comuniunii duhovnicești în Hristos.

La fel, credința că grindina sau alte nenorociri ar putea fi evitate prin simpla nelucrare a pământului transformă sărbătoarea într-un act de protecție magică. Creștinul este chemat să cinstească praznicul prin participarea la Sfânta Liturghie, prin rugăciune și fapte bune, nu din frica unei pedepse automate, ci din iubire și recunoștință față de Dumnezeu. Roadele pământului și binecuvântarea asupra muncii omului vin de la Domnul, iar rugăciunile Bisericii pentru vreme bună și pentru ocrotirea holdelor exprimă tocmai această încredințare în pronia divină. În ceea ce privește credința că sufletele celor morți în săptămâna luminată se înalță la cer în ziua Înălțării, aceasta trebuie privită ca o născocire folclorică, nu ca o învățătură a Bisericii. Există însă și tradiții frumoase, păstrate în duhul credinței. Salutul „Hristos S-a înălțat!” până la Rusalii, exprimă bucuria sărbătorii și mărturisirea biruinței lui Hristos asupra morții, arătând că destinația finală a omului nu este mormântul, ci  Împărăția lui Dumnezeu. Salutul liturgic amintit este și o expresie populară frumoasă, prin care credincioșii își amintesc de marele praznic al Înălțării Domnului la cer. Tot în această zi, poporul român îi pomenește pe eroii neamului, legând jertfa lor de speranța învierii și de biruința vieții asupra morții.

Așadar, potrivit învățăturii Bisericii noastre dreptmăritoare praznicul Înălțării Domnului cu trupul la Cer  nu este o zi a fricii, a sufletelor rătăcite sau a practicilor magice, ci sărbătoarea înălțării omului spre Dumnezeu, când creștinul este chemat să trăiască această zi în rugăciune, în pace și în bucuria comuniunii cu Mântuitorul Hristos, având deplină încredere în puterea lui Dumnezeu, și nu în superstiții ori lucruri străine de duhul Sfintei noastre Ortodoxii.