Subiectul articolului în cauză, aşa cum reiese din titlul acestuia, este construirea unei şcoli noi în comună. Acestui demers, se scrie în continuare, se opun „reprezentanţii mănăstirii“, pe tot parcursul articolului fiind subliniată ideea că, fără motiv, aceştia nu înţeleg necesitatea acestui proiect ce are în vedere binele copiilor din comună. Neadevărul acestor afirmaţii îl vom susţine punctual în continuare.

Terenul alocat construirii şcolii nu aparţine comunei

Motivul pentru care „reprezentanţii mănăstirii... continuă să se opună în continuare construcţiei unei şcoli în localitate…“ nu este unul arbitrar, ci îşi are temei în constatarea că terenul pe care se doreşte construirea şcolii nu aparţine comunei, aşa cum ar fi fost firească alegerea locaţiei, ci este un teren care se află în litigiu, fiind revendicat de Mănăstirea Agapia (dosarul este înregistrat pe rolul Judecătoriei Rm. Sărat sub nr. 402/287/2011). În acest sens, Judecătoria Rm. Sărat a trimis la dosarul instanţei de la Judecătoria Tg. Neamţ, ce are ca obiect sistare de construcţie, un certificat de grefă prin care se subliniază că terenul pe care se doreşte a se ridica construcţia este în litigiu.

După cum bine se ştie, un impediment major în acordarea de fonduri este acela ca proprietatea terenului să nu fie clarificată. Iar primarul comunei Agapia ştia prea bine că nu se dau fonduri pentru construcţii pe un teren care nu este proprietate a comunei. De aici deducem reaua credinţă atunci când invocă opoziţia mănăstirii la construcţia unei noi şcoli.

Prin actele depuse la dosar (harta cadastrală din anul 1911, Proces-verbal de inventariere a bunurilor din anul 1940, însoţit de o schiţă a terenului şi Chestionarul memoriu care menţionează vecinătăţile, categoria de folosinţă şi provenienţa acestuia), Mănăstirea Agapia a făcut dovada că terenul în cauză a fost proprietatea ei.

Reprezentanţii mănăstirii nu revendică vreun bun personal

Terenul a fost preluat de la mănăstire de către Sfatul Popular al Comunei Filioara, printr-un proces-verbal încheiat  la 6 aprilie 1960, cu promisiunea de a i se da Mănăstirii Agapia un alt teren în schimb. Toate aceste promisiuni făcute de autorităţile locale de atunci nu s-au materializat niciodată, iar mănăstirea nu s-a ales decât cu terenul „confiscat“. Această spoliere o invocă domnul primar Cucoş, care se arată mirat de pretenţiile mănăstirii de a i se face dreptate. Asta în condiţiile în care însuşi vechiul sediu al Primăriei Agapia a fost retrocedat moştenitorilor foştilor proprietari, care acum doresc să vândă atât clădirea, cât şi terenul împrejmuitor. Este firesc ca şi proprietăţile Mănăstirii Agapia să fie revendicate de către aceasta, reprezentanţii mănăstirii fiind îndatoraţi să împlinească, pe cât le este cu putinţă, dorinţa ctitorilor ce au înzestrat acest aşezământ monahal cu daniile lor ca ele să rămână în folosul mănăstirii. Reprezentanţii mănăstirii nu revendică vreun bun personal, ci împlinesc prin aceasta un act de dreptate, gestionând cu responsabilitate zestrea de veacuri şi întregul patrimoniu al acestui monument de cultură şi de rugăciune. În consecinţă, Mănăstirea Agapia a cerut, într-adevăr, „prin ordonanţă preşedinţială, sistarea lucrărilor, iar constructorul s-a conformat“. Sistarea lucrărilor a fost dispusă de către Inspectoratul de Stat în Construcţii ca urmare a constatării că primăria nu deţine nici certificat de urbanism, nici autorizaţie de construcţie, aşa cum prevedea Legea 50/1991, iar terenul este în litigiu.

„Am sperat …să renunţe la proces, ….mănăstirea a făcut recurs la Tribunalul Neamţ“, a declarat în presă domnul primar Cucoş. Dreptul de a face recurs este un drept legitim al celui care consideră că instanţa de fond nu a analizat dosarul în totalitate sau a fost soluţionat cu superficialitate, instanţa din recurs având menirea de a analiza decizia magistratului de la fond.

Şcoala din Agapia se desfiinţează din lipsă de elevi

Un alt aspect ce se cere lămurit este cel al urgenţei de a construi şcoala, deoarece s-a afirmat: „trist este că, de pe urma acestei poveşti, cel mai mult au de suferit copiii“. Oare comuna Agapia nu are şcoală, aşa cum afirmă primarul Cucoş, iar copiii din comună nu mai au unde învăţa? Numai dintr-o singură privire aruncată asupra şcolii din centrul comunei Agapia, se poate observa că aceasta este în stare perfectă de funcţionare.

Şcoala din satul Agapia are două corpuri care au fost unite recent printr-o altă construcţie în care s-a amenajat cancelaria şi un hol de legătură. Corpul principal este o construcţie parter  etaj, construită în anii 1977-1978, din cărămidă, şi are patru săli de clasă, la care se adaugă biblioteca şi sala pentru materiale didactice, toate în perfectă stare de funcţionare. Sălile de clasă sunt destinate elevilor de la clasele V-VIII. Pardoseala este din parchet, iar sobele sunt din teracotă, probabil din anul construirii  clădirii. Recent, în perioada 2005-2006, construcţia a fost reabilitată prin înlocuirea geamurilor vechi cu geamuri termopan, atât la parter, cât şi la etaj, iar între clădirea cu etaj şi clădirea mai veche (1967-1968) s-a construit un corp nou de legătură, toate acestea fiind în perfectă stare de funcţionare.

Clădirea veche este acoperită şi este destinată claselor I-IV. După anul 1995, printr-un program local de reabilitare, s-a reparat exteriorul întregii şcoli, al grădiniţei şi al sălii de sport. În şcoala ce funcţionează în aceste clădiri învaţă mai puţin de 100 de elevi, unele săli fiind nefolosite întrucât clasele I-IV, cu foarte puţini elevi, funcţionează în sistem simultan, motiv pentru care s-a repartizat şcolii de către Inspectoratul Şcolar Neamţ un microbuz şcolar pentru ca elevii din comuna Agapia să fie duşi la şcoala din comuna Filioara. Şcoala de la Agapia, efectiv din lipsă de elevi, urmează să fie desfiinţată, conform prevederilor Legii învăţământului şi dispoziţiei Inspectoratului Şcolar. Prin urmare, şcoala din Agapia se desfiinţează nu pentru că sunt clădirile vechi, ci pentru că numărul de elevi este insuficient. De altfel, pentru anul şcolar 2011-2012, clasa a V-a nu se mai constituie, tot din cauza lipsei elevilor.

Pentru că nu rezistă o zidire care se începe cu nedreptate

Dacă Ministerul Educaţiei desfiinţează şcolile slab populate, cum este cea din Agapia, pentru cine construieşte primarul o nouă şcoală? La această întrebare nu aşteptăm un răspuns, ci, dacă într-adevăr construcţia unei noi şcoli se impune, ea să se facă respectând legile în vigoare, atât mănăstirea, cât şi primăria comunei Agapia urmărind a da cuvenitul respect legilor normative pentru toţi. De altfel, titlul articolului ne pune de la început pe gânduri: „Fac şcoala, chiar dacă mă arestează!“. Nu poate fi vorba despre arest decât atunci când, cu bună ştiinţă, se încalcă legile în vigoare. Oare primarul, ca orice conducător al unor instituţii de Stat, nu garantează, prin însuşi faptul că reprezintă o asemenea instituţie, că va rezolva tensiunile şi conflictele inerente cu care se confruntă, cu discernământ şi cu respectarea cadrului legal? Fără aceasta nu mai putem vorbi de echilibrul şi stabilitatea pe care o garantează o asemenea instituţie, cum este şi Primăria din Agapia. Reprezentanţii mănăstirii s-au ţinut departe de declaraţii hazardate şi îşi exprimă regretul pentru afirmaţii precum cea din titlul articolului, care vădesc o manieră abuzivă de rezolvare a problemei, cel puţin în cazul acesta. Orice lucru bun se face nu sub presiune, nu cu ameninţări, nu sfidând legea şi deciziile instituţiilor de drept, nu prejudiciind dreptul de proprietate al vreunei persoane sau al vreunei instituţii. Pentru că nu rezistă nici o zidire care se începe cu nedreptate sau cu un abuz. (Exarhatul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor)