La rând la Sfânta Parascheva te aşezi seara pe 13 octombrie, ca de ziua ei să apuci pentru câteva secunde să atingi racla cu sfintele moaşte. Din jandarm în jandarm, cobori câte o străduţă mai jos şi te tot îndepărtezi de curtea Catedralei mitropolitane care răsună de slujbe. Mirosul puternic de busuioc pătrunde parcă până în adâncul sufletului. E ora 18.00 şi pelerinii ajung pe o străduţă cu case multe îngrămădite. Oamenii stau cuminţi la rând, resemnaţi că vor ajunge într-un final acolo, la racla Sfintei. După câteva minute, un alt puhoi de oameni se aşază la rând. Şi uite aşa, după o oră aproape îi mai zăreşti capătul. Se înaintează destul de repede şi jandarmii au grijă ca nimeni să nu circule după bunul plac prin rândul uman. Dacă te-ai aşezat la rând, nu mai ieşi decât după ce te-ai închinat. Cine pleacă, pierde rândul. Unii pelerini cunosc regula şi s-au înarmat cu cafea, ceva de-ale gurii, pături, scăunele şi haine groase, căci noaptea e lungă şi frigul îţi pătrunde în oase.

Îngerii au ieşit la numărat paşii pelerinilor

La rând, oamenii vorbesc de scumpiri, de găselniţe pentru a face faţă vieţii de zi cu zi din pensiile de mizerie, despre Uniunea Europeană, cum şi-au pus murături, pe cine au lăsat acasă. „Da' mata de unde eşti?", întreabă un bărbat cu mustaţă pe bătrâna care tot în-cearcă să se strecoare pe lângă el. „Din Vaslui, maică. Din judeţul Vaslui. Hai, lasă-mă şi pe mine să merg o ţâră mai în faţă, că vreau şi eu să ajung la Sfânta!", încearcă femeia să-l înduplece. „Păi ce, crezi că eu nu vreau? Ai şi mata răbdare, că de aia ai venit aici. Ce, vrei mântuire fără nevoinţă?", îi răspunde bărbatul. „Nu, maică, am răbdare, dar am lăsat acasă şase copilaşi singuri. Mi-a murit feciorul. Nora a plecat în Italia şi s-a măritat acolo. Acu' am eu grijă de ăia mici şi-s îngânată că i-am lăsat în grijă la o ţaţă. Unu' are trei ani. Uite, eu la 69 de ani am grijă de ţânci". „Treci, mamaie", se înduplecă bărbatul şi femeia mai înaintează preţ de câţiva oameni, bucuroasă că şi-a mai scurtat drumul spre Sfântă.
„Vedeţi, aşa e şi la uşa Raiului", spune un băiat de vreo 20 de ani. „Trebuie să ştii să lupţi pentru a intra. Nu stă nimeni să te invite, că doar mântuirea se câştigă cu nevoinţă. Toţi paşii noştri de la rândul ăsta sunt număraţi de îngeri", adaugă tânărul despre care aveam să aflu că a stat o vreme la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Nu e greu să-ţi imaginezi cum zeci de îngeri roiesc în jurul miilor de suflete aflate în priveghere la rândul Sfintei Parascheva.

„Mult rabzi, mult primeşti"

După 12.00 noaptea se lasă frigul din ce în ce mai tare şi oamenii sunt din ce în ce mai înfofoliţi. Se lasă când pe un picior, când pe celălalt. De ieşit din rând nu se pune problema. Jandarmii sunt de neînduplecat, „îşi fac şi ei datoria", remarcă Alexandra din Timişoara. Cei mai binecuvântaţi în asemenea situaţie sunt pelerinii care au şi scăunel. „Avem ciorapi, şosete şi batiste. 70 de lei ciorapii!", îşi fac reclamă comercianţii de ocazie. Pentru a se mai încălzi, oamenii se îngrămădesc din ce în ce mai tare unii în alţii. E frig rău de tot. Unii moţăie în picioare, timpul se scurge încet şi se înaintează mai greu. „Le dă drumul la alţii să intre prin faţă", spun cârcotaşii. „Lasă, dom'le, n-ai auzit ce-a zis băiatul, că suntem aici cu îngerii şi cu Maica Domnului!? Ce să-i judecăm noi pe ăia care intră prin faţă. Că doar Dumnezeu răsplăteşte după nevoinţă. Mult rabzi, mult primeşti", îi răspunde o doamnă, din spate. Pe la ora 2.00, un grup de femei din Bârlad renunţă şi ies din rând. Sunt îngheţate şi uneia dintre ele i s-a făcut rău. „Nu pleca, domniţă, că o să-ţi pară rău. Nu mai e mult până dimineaţă şi ajungem la Sfânta de ziua ei. Ştii ce putere mare are de ziua ei? Eu am visat-o şi mi-a zis să vin aici să mă închin. Nu pleca!", o încurajează o bătrână. E din Bucureşti şi se duce la toate marile hramuri din ţară. Dar „ca la Iaşi nu e nicăieri". Cuvioasa Parascheva a ajutat-o de vine an de an pe 14 octombrie la Iaşi. Deşi a făcut un infarct cu ceva ani în urmă, nu simte oboseală. „După ce plec de aici, trei-patru luni nu mă mai doare nimic. Cum să nu vin? Uite, nici foame nu îmi e!", adaugă femeia.

Aşteptând întâlnirea cu Sfânta

Puţini sunt cei care renunţă. Cei mai mulţi au venit de la Constanţa, Arad, Timişoara, Bucureşti, din Vrancea, Bucovina, dar şi din Iaşi. Ar fi o ruşine pentru noi, ieşenii, să nu stăm la rând, să îi oferim un buchet de flori Cuvioasei şi să îi mulţumim pentru ajutor chiar de ziua ei. Vin oameni din toate colţurile ţării şi chiar noi, care suntem atât de aproape, sa nu ne alăturăm lor?! Dacă la dumneata vin prietenii zi de zi şi îţi cer ajutorul şi stai de vorbă, te bucuri, nu? Dar, dacă uită de tine chiar de ziua ta, nu te mâhneşti? Ce, eşti bun numai la nevoie, iar la vreme de bucurie te abandonează. Aşa şi cu Sfânta. Se bucură pentru fiecare dintre noi care vine să o salute şi să-i mulţumească, să-i ceară ajutor, căci e ziua ei", mă lămureşte domnul Marian, un ieşean la vreo 50 de ani, cualură de intelectual. Şi uite aşa realizez că am onoarea de a mă număra printre prietenii Cuvioasei Parascheva, alături de miile de suflete care veghează în acelaşi rând, aşteptând întâlnirea cu Sfânta.

“Las la Sfânta tot ce e rău şi iau ce e mai bun”

La Cuvioasă lumea nu vine să ceară mari minuni. Pentru cei mai mulţi dintre ei, adevăratele minuni sunt cele cotidiene. Au loc de muncă, şi-au realizat copiii. Nici faptul că pensia e mică şi se duce pe medicamente nu pare să-i deranjeze prea tare. Că doar Dumnezeu nu lasă pe nimeni. Faptul că stau la rând şi că se închină Cuvioasei Parascheva e minunea cea mare. Că fără apă, cu un covrig care ţine de foame, stau 10-12 ore la rând. Cântă, se roagă, unii mai bârfesc, doar sunt oameni. Am încercat să aflu de la cei care vin an de an ce simt atunci când ajung la racla Sfintei: „Simt că zbor şi se duce toată oboseala", spune o tânără din Târgu Neamţ. „Vin de câţiva ani şi de fiecare dată am aceeaşi emoţie când o ating pe Sfânta Parascheva. E ca la împărtăşanie!", „Măi fată, nu există bucurie mai mare!", „Eu plâng", spune altcineva, „Eu tremur toată. Nu de frică. Aşa, că nu sunt vrednică de Cuvioasă. Ea e o sfântă şi eu o păcătoasă ". „Ştii ce simt eu? Că las la Sfânta tot ce e rău şi iau ce e mai bun".

„Nu aş mai pleca de lângă ea”

Bunica Zenovia nu a venit singură la Iaşi, ci cu Dumnezeu şi Maica Domnului, după cum mărturiseşte. Vine şi în timpul anului, şi de hram, deşi are 77 de ani. „Simt că îmi ajută foarte mult. Îmi uşurează viaţa şi nu aş mai pleca de lângă ea. Îmi mângâie bătrâneţile. Vin la ea de vreo 20 de ani. Şi atunci nu era atâta amar de lume pe străzi, ci doar acolo, la Catedrală, că nu lăsau comuniştii să fie atât de sărbătorită. Mă rog să mă ajute Sfânta în continuare pe mine şi pe nepoţii mei, să mă întărească, fiindcă am şi eu o cruce pe care o duc şi nu ştiu când se termină drumul".

“Nu mă las de Iaşi şi de Sfânta Parascheva!"

Stăm de vreo patru ore. Ne-am închinat ieri la Sfânta, dar stăm şi azi, ca să intrăm de ziua ei şi să ne închinăm şi la Sfântul Nectarie. Am 75 de ani şi vin de vreo 7 ani. Şi merg şi la Sfântul Dumitru şi la Sfântul Mina. Şi uite că sfinţii mă iubesc şi îmi dau putere să muncesc. Şi de aia vin să le mulţumesc. Sfânta Cuvioasă Parascheva m-a ajutat mult de mi-am crescut băiatul şi acum are o familie frumoasă. Sunt văduvă, maică, dar nu e mamă mai fericită decât mine. Numai în picioare am venit de la Ploieşti, că era trenul aglomerat, dar nu simt oboseala. Şi o să vin mereu cât oi putea. Nu mă las de Iaşi şi de Sfânta Parascheva!", ne-a mărturisit bunica Ana, în vreme ce îşi odihnea bătrâneţile pe un scăunel.
(Monica Dumitrescu - Ziarul Lumina, 14 octombrie 2006)