Drumeţie în Rezervația Naturală Codrul Secular Slatioara
Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Suceveni (ATOS) a organizat vineri, 21 iunie 2019, o drumeţie în Rezervația Naturală Codrul Secular Slatioara, sit aflat în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Drumeția a pornit din Slătioara, fiind străbătuţi Codrii Seculari, unde arborii au vârste de 400-500 de ani. Speciile de plante sunt în jur de 900, unele unice, doar aici întâlnindu-se. „Sus pe Todirescu s-au întâlnit turme de oi și vaci și câini adevărați ciobănești spre bucuria tinerilor. De sus se vede toată Valea Suhei, Valea Bistriței și bazinul Dornelor. Tinerii au ajuns la Pitrele Doamnei și apoi la Mănăstirea Rarău unde s-au închinat și s-au rugat. După un popas la o stână, toată ceata de drumeți osteniți a coborât în Slătioara. Am ținut neapărat să-i duc într-o drumeție pe tinerii din Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni. A fost un pic dificilă urcarea, dar minunată. Mișcarea e sănătate și asta au învățat și tinerii”, a spus părintele Justinian Cojocar, coordonatorul ATOS. Această drumeție a făcut parte din strategia Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni de conștientizare că petrecerea timpului în natură și mișcarea ajută la menținerea unei stări de sănătate foarte bune. Toți adolescenţii care vor să se alăture Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni pot să se înscrie la adresa de e-mail: atos.suceava@gmail.com, www.facebook.com/atos.suceava.